Hunter Biden, fiul președintelui american ales, a anunțat că este vizat de o anchetă cu privire la taxele sale

Data actualizării: Data publicării:
hunter biden
Hunter Biden, la o conferință în 2011. Foto: Guliver/ Getty Images

Hunter, fiul preşedintelui ales american Joe Biden, a anunţat miercuri că este vizat de o anchetă federală în statul Delaware în legătură cu situaţia sa fiscală.

„Iau acest lucru foarte în serios, dar am încredere că o analiză profesională şi obiectivă va arăta că mi-am gestionat afacerile în mod legal şi corespunzător, inclusiv cu ajutorul unor consilieri fiscali profesionişti”, a comentat Hunter Biden, potrivit Agerpres.

„Preşedintele ales Biden este extrem de mândru de fiul său care a fost nevoit să facă faţă unor provocări teribile, în special atacurile personale josnice din ultimele luni, pentru a ieşi întărit în final”, a declarat echipa de tranziţie a lui Joe Biden în acelaşi comunicat.

Preşedintele în exerciţiu, Donald Trump, a acuzat familia Biden în cursul campaniei prezidenţiale că este o „întreprindere criminală”, insistând asupra afacerilor lui Hunter Biden din Ucraina şi China în momentul în care tatăl său era vicepreşedintele lui Barack Obama (2009-2017).

El l-a acuzat mai ales pe Joe Biden că a obţinut îndepărtarea unui procuror ucrainean pentru a evita punerea sub urmărire penală pentru acte de corupţie legate de compania din domeniul gazelor naturale Burisma unde fiul său a fost membru în consiliul de administraţie.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...