Joe Biden: Vom oferi jumătate de miliard de doze de vaccin contra Covid-19 fără condiţii

Data publicării:
joe biden
Statele Unite vor dona 500 de milioane de doze de vaccin contra Covid-19. Foto: Profimedia

Statele Unite vor dona 500 de milioane de doze de vaccin contra Covid-19 pentru 100 de țări aflate în nevoie, a anunțat preşedintele SUA Joe Biden. 

Aflat în Marea Britanie, Joseph Biden a declarat că Statele Unite vor cumpăra 500 de milioane de doze de vaccin anti-Covid-19 produs de compania Pfizer, care vor fi oferite la aproape 100 de naţiuni "aflate în nevoie urgentă".

"Este un pas major pentru intensificarea luptei globale cu pandemia. Facem acest lucru pentru a salva vieţi, pentru a pune capăt pandemiei, punct", a declarat Joseph Biden.

Aproximativ 200 de milioane de doze de vaccin vor fi donate anul acesta, începând din august, iar restul de 300 de milioane în primul semestru al anului 2022, a precizat preşedintele SUA.

"În aceste vremuri problematice, americanii întind o mână de ajutor. Asta este ceea ce suntem", a subliniat Joseph Biden, citat de Mediafax.

Preşedintele american a dat asigurări că, spre deosebire de planurile de distribuire a vaccinurilor anunţate de Rusia şi China, Statele Unite nu vor impune condiţii. "Noi vom oferi jumătate de miliard de doze fără condiţii. O spun din nou: fără condiţii", a insistat liderul de la Casa Albă.

"Atât timp cât virusul este peste tot, există riscul unor noi mutaţii care să ameninţe cetăţenii noştri. Ştim că situaţiile de criză epidemică din alte ţări blochează creşterea economică mondială, amplifică instabilitatea şi afectează sistemele de guvernare. Statele Unite consideră că acest virus trebuie combătut la nivel mondial. Este în interesul tuturor ca economia mondială să înceapă să se redreseze. Acest lucru nu se va întâmpla atât timp cât nu vom avea pandemia sub control", a argumentat preşedintele SUA.

Aflat alături de Joe Biden, directorul general al companiei farmaceutice Pfizer, Albert Bourla, a declarat că naţiunile din Grupul statelor puternic industrializate (G7) au sarcina de a "asuma responsabilitatea vaccinării oamenilor în toate ţările".

"Încă o dată, Statele Unite au răspuns apelului şi vă suntem recunoscători dumneavoastră şi Administraţiei dumneavoastră pentru rolul de lider pe acest front", a adăugat Albert Bourla, adresându-i-se lui Joe Biden.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...