O comisie a Camerei Reprezentanţilor a aprobat publicarea declarațiilor fiscale ale lui Donald Trump

Data publicării:
Donald Trump cu o figură dezamăgită.
Fostul președinte al SUA, Donald Trump. Foto: Profimedia

Congresmeni americani au votat marţi în favoarea publicării declaraţiilor fiscale ale fostului preşedinte republican Donald Trump, care duce o luptă juridică de ani de zile pentru a le păstra private.

O comisie a Camerei Reprezentanţilor care se ocupă în special de chestiuni fiscale şi are o majoritate democrată până la instalarea noii majorităţi republicane la începutul lunii ianuarie, a votat cu 24 de voturi pentru şi 16 împotrivă în favoarea publicării declaraţiilor fiscale ale miliardarului republican din perioada 2015 - 2020, scrie Agerpres.

Înaintea votului, aleşii democraţi nu au exclus să facă publice aceste fişe fiscale imediat după aprobare, însă data exactă a publicării nu era încă cunoscută imediat după vot.

Donald Trump, care s-a angajat într-o nouă cursă pentru Casa Albă la alegerile care vor avea loc în 2024, nu şi-a făcut publice declaraţiile fiscale spre deosebire de toţi predecesorii săi începând din anii 1970, ridicând multe semne de întrebare cu privire la conţinutul acestora.

Comisia solicită de trei ani documentele transmise autorităţilor fiscale de către Donald Trump. În cele din urmă, Curtea Supremă le-a dat câştig de cauză la sfârşitul lunii noiembrie.
Doar câţiva congresmeni au reuşit să le consulte.

Lipsa de transparenţă a lui Donald Trump, care şi-a făcut din bogăţie un argument de campanie, a alimentat ani de zile speculaţiile cu privire la amploarea averii sale sau la potenţiale conflicte de interese.

La începutul lunii decembrie, afacerea sa de familie, Trump Organization, a fost găsită vinovată de fraude financiare şi fiscale la finalul unui proces desfăşurat la New York în care fostul preşedinte republican nu a fost judecat.

Republicanul Kevin Brady, membru al comisiei, a avertizat înaintea votului că o posibilă publicare a acestor documente le-ar permite congresmenilor să aibă "prerogative aproape nelimitate de a-şi urmări duşmanii politici, obţinând şi făcând publice declaraţiile lor fiscale private"."Chiar dacă democraţii spun că nu este politic", se arată într-un comunicat al reprezentanţilor republicani,"graba lor de a publica documentele printr-un proces accelerat şi neglijent arată că motivele lor sunt foarte politice".

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...