Sari la conținut
News Alert

Polonia primește asigurări de securitate din partea SUA

Secretarul de stat american Rex Tillerson a confirmat, într-o convorbire cu ministrul polonez de externe, Witold Waszczykowski, caracterul durabil al legăturilor și obligațiilor aliaților transatlantici, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a diplomației poloneze, Joanna Wajda, transmite Agerpres.

Rex Tillerson Addresses State Department Employees

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson FOTO: Gulliver/GettyImages

Șeful diplomației americane a reafirmat "angajamentul Statelor Unite de a acționa pentru securitatea Europei și a regiunii noastre", a precizat Wajda.

Waszczykowski a mulțumit pentru poziția activă a SUA în vederea întăririi capacității defensive a NATO și pentru prezența militară americană sporită în Polonia și în regiune.

În privința crizei din Ucraina, cei doi miniștri și-au exprimat speranța că eforturile conjugate ale Europei și Statelor Unite vor permite aplanarea treptată a conflictului.

Oficialii american și polonez speră să își continue dialogul cu ocazia reuniunii coaliției internaționale împotriva Statului Islamic, la Washington, pe 21 martie.

Purtătoarea de cuvânt a mai adăugat că Waszczykowski l-a invitat pe Tillerson să viziteze Polonia.