SUA au rămas fără ambasador în Rusia. John Sullivan a plecat de la Moscova și se retrage din serviciul public

Data publicării:
john sullivan se pregateste sa urce in masina
Ambasadorul SUA în Rusia, John Sullivan, și-a încheiat mandatul și a plecat de la Moscova într-un moment tensionat al relațiilor bilaterale Foto: Profimedia Images

John Sullivan, ambasadorul care a reprezentat Statele Unite în Rusia în perioada sensibilă în care Vladimir Putin a invadat Ucraina readucând războiul pe continentul european, și-a încheiat mandatul și a plecat de la Moscova, a anunțat duminică Ambasada SUA într-un comunicat. Plecarea lui John Sullivan - un diplomat extrem de experimentat - a fost bruscă și nu a existat niciun indiciu anterior că retragerea sa era iminentă, notează „The Washington Post”.

Sâmbătă, John Sullivan a participat la funeraliile de la Moscova ale lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al Uniunii Sovietice, despre care a spus că a fost „un om de stat care a schimbat lumea prin viziunea sa asupra coexistenței pașnice și asupra transformării țării sale și a restului lumii”.

John Sullivan fusese numit ambasador al SUA în Rusia de către fostul președinte Donald Trump, în decembrie 2019, dar președintele Joe Biden i-a cerut să rămână în funcție. 

„John Sullivan a fost numit în post în decembrie 2019 și a ocupat funcția de ambasador timp de aproape trei ani. În urma plecării sale, el se va retrage dintr-o carieră în serviciul public care s-a întins pe parcursul a patru decenii și pe durata mandatelor a cinci președinți americani, inclusiv în calitate de secretar de stat adjunct și în funcții de conducere la Departamentele de Justiție, Apărare și Comerț”, arată Ambasada SUA de la Moscova în comunicat.

Oficialii administrației Bidean spun că plecarea lui John Sullivan este „normală”

„Plecarea ambasadorului Sullivan este planificată și face parte dintr-o rotație diplomatică normală”, susține un oficial din Departamentul de Stat. „El a servit un mandat complet ca ambasador al SUA în Rusia, gestionând una dintre cele mai critice relații bilaterale din lume în vremuri fără precedent. Statele Unite vor continua să condamne fără echivoc războiul agresiv al Kremlinului împotriva Ucrainei și vor rămâne ferme în angajamentul de a sprijini suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus oficialul, citat de „The Washington Post”.

Un alt oficial, de la Casa Albă de data aceasta, susține că John Sullivan a ocupat postul timp de aproape trei ani, o durată tipică de mandat pentru majoritatea celorlalți ambasadori în Rusia. Sullivan a sosit în Rusia în ianuarie 2020, cu un an înainte de sfârșitul mandatului lui Trump, într-o perioadă în care relațiile dintre Statele Unite și Rusia erau deja tensionate. Chiar dacă era nominalizat de Trump, președintele Biden îi ceruse să rămână în funcție având în vedere relația tensionată cu Rusia și dificultatea de a trece nominalizările de ambasadori prin Senatul american. Ar fi fost nevoie de multe luni, iar în unele cazuri de mai bine de un an, pentru ca mulți dintre candidații nominalizați de Biden să ajungă în funcție, explică „The Washington Post”.

Relațiile SUA-Rusia sunt în cel mai tensionat moment de la Războiul Rece

În timpul mandatului lui John Sullivan, relațiile dintre Rusia și Statele Unite - și dintre Rusia și cea mai mare parte a lumii occidentale - au atins cel mai tensionat punct, cel puțin de la sfârșitul Războiului Rece. Statele Unite au avertizat luni de zile că Rusia are de gând să-și invadeze vecina Ucraina, dar Putin nu s-a lăsat intimidat. La rândul său, a avertizat țările occidentale asupra unor consecințe mai mari decât oricare dintre cele cu care s-au confruntat până acum în istorie, în cazul în care vreuna dintre ele ar fi intervenit. Războiul a stârnit temeri că Rusia ar putea folosi arma nucleară, reamintește „The Washington Post”.

Elizabeth Rood, adjunctul șefului de misiune la Ambasada SUA la Moscova, va prelua atribuțiile de însărcinat cu afaceri până la sosirea succesorului lui John Sullivan. Luna trecută, ea a fost propusă pentru a fi ambasadorul SUA în Turkmenistan și acum așteaptă confirmarea Senatului pentru acest post.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri