Trump caută „trădătorii” din echipa sa care se află la originea unor divulgări în presă

Data actualizării: Data publicării:
trump getty
Foto: Guliver/GettyImages

Donald Trump i-a avertizat extrem de dur pe membrii echipei sale care se află la originea unor divulgări în presă, pe care i-acatalogat „trădători”, scrie AFP.

trump getty
Foto: Guliver/GettyImages

„Aşa-zisele divulgări de la Casa Albă sunt o enormă exagerare din partea presei Fake News, pentru a ne prezenta într-un mod cât mai negativ posibil”, a scris el luni pe Twitter.

„Acestea fiind spuse, autorii scurgerilor sunt trădători şi laşi şi vom afla cine sunt!”, a ameninţat el.

Locatarul Casei Albe pare că a fost înfuriat de polemica apărută în urma dezvăluirii unor declaraţii ale lui Kelly Sadler, o membră a echipei de comunicare a Casei Albe, cu privire la senatorul John McCain, bolnav de un cancer cerebral.

Într-o reuniune internă, ea ar fi spus că opoziţia lui McCain faţă de nominalizarea candidatei la conducerea CIA nu este gravă deoarece „el va muri oricum”.

La câteva luni după ce a fost învestit preşedinte, Trump a promis deja „să-i prindă” pe autorii unor divulgări în presă, pe care i-a catalogat drept „brute”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Bărbatul care și-a transformat tatăl mort într-un chatbot. Cum a ajuns clonarea digitală a decedaților o...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...