Twitter ar putea suspenda contul lui Donald Trump

Data publicării:
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, în timpul unei informări de presă la Casa Albă.
Președintele SUA, Donald Trump. Foto: Getty Images

Un director al Twitter nu exclude ca reţeaua socială să suspende contul lui Donald Trump dacă preşedintele american continuă să publice mesaje incendiare care încalcă regulile platformei.

Cu 81,7 milioane de abonaţi, contul @realDonaldTrump este unul dintre cele 10 cele mai urmărite pe Twitter. Însă liderul american este în conflict cu reţeaua de socializare care a marcat două din tweet-urile sale cu privire la votul prin corespondenţă prin menţiunea „verificaţi faptele”.

Twitter a „ascuns” apoi un mesaj al preşedintelui american pentru încălcarea regulilor reţelei sociale pentru „apologia violenţei”.

„Când încep jafurile, încep şi focurile de armă”, a scris Trump într-un tweet postat în contextul confruntărilor între manifestanţi şi poliţişti care au izbucnit în mai multe oraşe americane, după decesul la 25 mai a afro-americanului George Floyd, în vârstă de 46 de ani, asfixiat la Minneapolis de către un poliţist alb.

Directorul pentru strategia de politică publică a Twitter, Nick Pickles, a declarat joi în timpul unei audieri în parlamentul Regatului Unit că tweet-urile lui Donald Trump sunt examinate la fel ca altele venind din alte conturi verificate.

„De fiecare dată când un tweet al unui utilizator este publicat şi ne este semnalat, îl examinăm conform regulilor noastre”, a declarat Pickles în cursul unei audieri virtuale în Comitetul parlamentar responsabil de sectorul digital.

„Dacă un utilizator pe Twitter continuă să încalce regulile noastre, atunci vom continua să avem discuţii pe toate căile care ni se oferă”, a adăugat el, citat de Agerpres.

Parlamentarii l-au întrebat în două rânduri pe Pickles dacă aceasta înseamnă că contul preşedintelui american poate fi suspendat dacă el continuă să încalce regulile.

„Fiecare cont de Twitter este supus regulilor Twitter”, a răspuns el de fiecare dată.

Snapchat, reţeaua socială foarte în vogă în rândul tinerilor, s-a alăturat Twitter anunţând miercuri că nu va mai promova mesaje ale preşedintelui american pentru a atenua ecoul enunţurilor care „incită la violenţă rasială”.

În schimb, Facebook a decis să nu marcheze şi nici să cenzureze în vreun fel mesajele preşedintelui american, provocând nemulţumirea mai multor angajaţi ai platformei care au participat la o grevă online. 

(Editor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...