Un ambasador american demisionează din cauza declaraţiilor lui Trump

Data publicării:
eston

Ambasadorul american în Estonia, James Melville, a anunţat vineri că demisionează în urma unor declaraţii controversate făcute de preşedintele Donald Trump la adresa aliaţilor SUA din Europa, informează sâmbătă Foreign Policy.

eston
James Melville / FOTO: ee.usembassy.gov

Melville, care este diplomat de carieră şi a ocupat postul de ambasador în Estonia din 2015, urma să se retragă din funcţie în curând, însă a scris într-un mesaj privat pe Facebook că modul în care Donald Trump s-a comportat şi comentariile acestuia i-au grăbit decizia.

Ambasada SUA de la Tallin a anunţat că diplomatul se va retrage la încheierea mandatului său, la sfârşitul lunii iulie.

Cu toate acestea, în mesajul postat pe Facebook, James Melville şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la politica administraţiei Donald Trump.

„Faptul că preşedintele (Trump) spune că UE a fost creată pentru a profita de Statele Unite, pentru a ataca finanţele noastre sau că NATO e mai nefastă ca NAFTA nu este numai fals, dar îmi demonstrează că este timpul să plec”, a scris Melville în mesajul său, potrivit Foreign Policy.

Postarea ambasadorului american pe reţeaua de socializare i-a surprins mai mulţi oficiali ai Departamentului de Stat care au lucrat cu Melville, descriindu-l pe acesta ca fiind un profesionist desăvârşit care nu a lăsat niciodată politica internă să aibă impact asupra funcţiei sale.

După summitul G7 de la începutul lunii iunie din Canada, preşedintele american şi-a intensificat atacurile asupra aliaţilor săi europeni, pe care urmează să-i întâlnească pe 11 şi 12 iulie la summitul NATO de la Bruxelles. Reuniunea Alianţei Nord-Atlantice are loc cu câteva zile înainte de întrevederea pe care Trump o va avea la Helsinki, pe 16 iulie, cu preşedintele rus Vladimir Putin.

„După ce am servit sub şase preşedinţi şi 11 secretari de stat, nu m-am gândit niciodată că voi ajunge într-o astfel de situaţie”, a adăugat Melville pe Facebook.

Potrivit CNN, Susan Thornton, un important oficial din Departamentul de Stat, a luat de asemenea decizia de a demisiona.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...