Vortex polar în SUA. Orașele în care va fi mai frig ca în Antarctica, la temperaturi de -50 de grade Celsius

Data actualizării: Data publicării:
vortex

Un vortex polar „fără precedent” a adus un front de aer extrem de rece şi rafale puternice de vânt în aproape toate regiunile din SUA, în special în vestul mijlociu, acolo unde temperaturile au scăzut până la aproape -50 de grade Celsius, scrie The Guardian.

Vortexul polar este o masă de aer rece care, de obicei, se învârte în jurul Polului Nord, dar care a coborât de această dată spre SUA.

Autoritățile din orașele din vestul mijlociu al Statelor Unite au anunțat că au fost deschise mai multe adăposturi de încălzire, în condițiile în care temperaturile au scăzut brusc la -17,8 grade Celsius, iar răcirea vremii se va accentua în următoarele ore.

Sute de școli sunt închise, iar companiile aeriene au anulat peste 1.000 de zboruri, inclusiv numeroase zboruri spre Atlanta, acolo unde peste câteva zile are loc Super Bowl.

Vestul mijlociu este cel mai dur lovit de vortextul polar fără precedent, care a adus temperaturi de până aproape de -50 de grade Celsius în Chicago și în împrejurimi, precum și în nordul statului Illinois.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Această furtună pune în pericol viața oamenilor și vom folosi toate resursele necesare pentru a ne asigura că populația este în siguranță”, a afirmat guvernatorul statului Illinois, acolo unde stratul de zăpadă a ajuns aproape de 2 metri.

În condiții de ger extrem, degerăturile pot apărea chiar și după 10 minute de expunere la frig, au avertizat meteorologii populația, care este sfătuită să nu iasă din case.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini din satelit cu Valencia înainte și după inundațiile catastrofale provocate de fenomenul DANA
Digi FM
"Am localizat mașina, dar ei nu sunt aici". Mărturia unei românce din Spania, ai cărei părinți au dispărut în...
Pro FM
Val de reacții după ce Delia a apărut pe rețelele de socializare într-o altă ținută extravagantă: „Ce este în...
Film Now
Winona Ryder a împlinit 53 de ani. De ce se simte norocoasă alături de partenerul ei: „Avem multe în comun”
Adevarul
Cum se declanșează o afecțiune care provoacă degradarea celulelor creierului. Simptomele bolii apar între 30...
Newsweek
Cu cât crește o pensie dacă vei cumpăra între 1 și 6 ani de vechime? Termenul expiră în 2 luni
Digi FM
Ce este DANA, fenomenul extrem care a lovit Spania. Inundații devastatoare și aproape 100 de morți
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Tim Burton, apariție rară alături de cei doi copii ai lui. Billy Ray și Nell au moștenit trăsăturile tatălui...
UTV
Ilona Brezoianu a povestit despre modul inedit in care si-a cunoscut sotul. „E o poveste cu final fericit."