Surse: Raportul misiunii de evaluare pentru aderarea la Schengen este „foarte pozitiv”. De ce nu și-a trimis Olanda experții

Data publicării:
Schengen
Aderarea la spațiul Schengen, o prioritate pentru PE Foto: Profimedia Images

Raportul misiunii voluntare de evaluare privind aderarea la Schengen care urmează să fie prezentat miercuri la Bruxelles este unul „foarte pozitiv” pentru România, au declarat, marţi, surse guvernamentale, citate de Agerpres.

Sursele citate au precizat că Olanda nu şi-a trimis experţi, invocând faptul că această misiune „nu a fost suficient de largă”.

„Raportul este foarte pozitiv pentru România. (...) Olanda nu a trimis experţi la misiunea voluntară, susţinând că nu a fost suficient de largă, nu a cuprins mai multe domenii”, au afirmat sursele oficiale.

România a propus Olandei o misiune separată suplimentară. Potrivit surselor citate, Olanda nu a răspuns până în prezent acestei invitaţii. De asemenea, ministrul de Interne din România a convenit cu omologul său olandez o vizită la Haga, urmând să fie stabilită data când va avea loc.

Sursele citate au precizat că referirea la crima organizată din rezoluţia adoptată de Parlamentul de la Haga cu privire la Schengen se referă la Bulgaria.

„Dacă decizia privind aderarea la Schengen se ia în decembrie, intrarea în spaţiul de liberă circulaţie cu aeroporturile se va întâmpla în martie”, au menţionat sursele citate.

Problema Olandei în chestiunea Schengen este de politică internă, urmând ca în această ţară să fie organizate alegeri, mai susţin sursele.

Experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre vor prezenta, miercuri, la Bruxelles, Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen, raportul şi concluziile lor privind misiunea de evaluare Schengen din România şi Bulgaria, iar Consiliul trebuie să facă apoi paşii necesari pentru ca cele două ţări, alături de Croaţia, să adere pe deplin la spaţiul de liberă circulaţie, a declarat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene pentru afaceri interne, migraţie şi securitate internă, Anitta Hipper.

„După vizita misiunii voluntare de evaluare în România şi Bulgaria (care s-a încheiat pe 15 octombrie), experţii principali ai Comisiei şi ai statelor membre îşi vor prezenta raportul şi concluziile Grupului de lucru pentru chestiuni Schengen pe 26 octombrie. A venit timpul ca, acum, Consiliul să continue acest demers şi să facă paşii necesari pentru ca aceste ţări să adere pe deplin la zona Schengen”, a declarat Anitta Hipper.

Chestiunea aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi inclusă pe agenda Consiliului JAI din 8-9 decembrie 2022. Decizia finală cu privire la extinderea spaţiului Schengen este luată în unanimitate de membrii UE care fac parte din acest spaţiu de liberă circulaţie. În prezent, dintre ţările membre ale UE, doar Bulgaria, Croaţia, Cipru, Irlanda şi România nu fac parte din spaţiul Schengen, care include, de asemenea, state ce nu sunt membre ale blocului comunitar (Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein).

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...