Talibanii anunță că și-au trimis sute de luptători către Valea Panjshir, unde s-au regrupat forțe de rezistență

Data actualizării: Data publicării:
barbati in uniforma trec un rau pe o punte improvizata in valea panjshir
Valea Panjshir rămâne un loc izolat, singurul unde talibanii nu au putut prelua controlul, deși se află la circa 100 de km de Kabul Foto: Profimedia

Talibanii au anunțat că „sute” de combatanţi de-ai lor se îndreaptă spre Valea Panjshir, la nord-est de Kabul, singura zonă din Afganistan unde nu au controlul și unde, potrivit unor imagini care circulă pe rețelele sociale de o săptămână, s-ar fi regrupat forțe afgane care se antrenează pentru a le opune rezistență.

„Sute de mujahedini ai emiratului islamic se îndreaptă spre provincia Panjshir pentru a prelua acolo controlul, după ce responsabili locali au refuzat să o predea în mod paşnic”, au anunţat duminică talibanii pe contul lor de Twitter în limba arabă, informează AFP, preluată de Agerpres.

Citiți și: Ce se întâmplă în Valea Panjshir, singurul loc rămas în afara controlului talibanilor - VIDEO & GALERIE FOTO

Talibanii au intrat la 15 august în capitala Kabul fără a întâmpina rezistenţă, după ce președintele țării a fugit, iar forțele guvernamentale au depus armele.  A fost încununarea unei ofensivă fulgerătoare a mișcării islamiste, care a început în luna mai, odată cu retragerea forţelor americane şi ale NATO din Afganistan.

La începutul săptămânii, apăruseră informaţii că fostul vicepreşedinte afgan Amrullah Saleh şi Ahmad Massoud, fiul unui cunoscut comandant militar afgan, organizează o mişcare de rezistenţă împotriva insurgenţilor talibani în provincia Panjshir, mişcare denumită Frontul Naţional de Rezistenţă (FNR).

Ahmad Massoud este fiul lui Ahmad Shah Massoud, erou al rezistenţei mujahedinilor împotriva invaziei sovietice, care apoi a luptat împotriva talibanilor. Comandantul Ahmed Shah Massoud, supranumit „Leul din Panjshir”, a fost asasinat de reţeaua teroristă al-Qaida în 9 septembrie 2001, cu două zile înainte de atentatele de pe teritoriul american.

„Talibanii nu vor rezista dacă vor continua astfel. Suntem gata să apărăm Afganistanul şi avertizăm în privința unei băi de sânge”, a declarat duminică Ahmad Massoud pentru postul Al-Arabiya.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”