Galerie Foto Talibanii au venit în Europa ca să ceară deblocarea fondurilor din Occident. Afganistanul se confruntă cu o uriașă criză umanitară

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-talibanii pe aeroport
Talibanii au venit în Europa pentru a cere ajutor internațional. Foto: Profimedia Images

Diplomații americani și europeni au început luni primele discuții cu reprezentanții regimului taliban pentru a căuta soluții la criza umanitară din Afganistan, informează Reuters.

Discuțiile au loc în Norvegia, timp de trei zile, într-un hotel din capitala Oslo. 

Deși Norvegia și aliații din NATO nu au recunoscut oficial regimul taliban, care a preluat puterea anul trecut, statele occidentale văd discuțiile ca fiind o necesitate, având în vedere criza umanitară de proporții.

Diplomați din Marea Britanie, Franța, Germania, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene s-au alăturat discuțiilor.

„Vom continua o diplomație clară cu talibanii în ceea ce privește preocupările noastre și interesul nostru constant pentru un Afganistan stabil, care respectă drepturile cetățenilor”, a scris duminică reprezentantul special al SUA, Thomas West. Acesta a anunțat că plănuiește să discute despre „formarea unui sistem politic reprezentativ; răspunsuri la crizele umanitare și economice urgente; preocupări privind securitatea și combaterea terorismului; și drepturile omului, în special educația pentru fete și femei”.

De partea cealaltă, talibanii speră să obțină deblocarea unor fonduri în valoare de 10 miliarde de dolari, înghețate de Statele Unite și alte țări occidentale.

„Le cerem să deblocheze bunurile afgane și să nu pedepsească afganii obișnuiți din cauza discursului politic”, a declarat delegatul taliban Shafiullah Azam duminică seara. „Din cauza foametei, din cauza iernii mortale, cred că este timpul ca comunitatea internațională să-i sprijine pe afgani, nu să-i pedepsească din cauza disputelor politice”.

Câteva zeci de demonstranţi au protestat duminică în faţa ministerului norvegian de externe scandând: „Nu talibanilor”, „Talibani terorişti” şi „Vieţile afgane contează”.

Proteste la Oslo, împotriva regimului taliban. Foto: Profimedia Images
Proteste la Oslo, împotriva regimului taliban. Foto: Profimedia Images

De când au ajuns la putere la mijlocul lunii august, talibanii au impus restricții pe scară largă, multe dintre ele îndreptate împotriva femeilor. 

Invitarea talibanilor la Oslo a fost criticată de unele grupuri de afgani aflați în exil, precum și de Partidul Progresului, partid de opoziție în Norvegia, care a spus că orice cooperare cu talibanii nu va servi decât la întărirea poziției grupului militant.

Ministrul norvegian de externe Anniken Huitfeldt a declarat că cei 39 de milioane de oameni din Afganistan sunt copleșiți de crize multiple pe plan economic, legat de pandemia de COVID-19 sau de secetă.

„Un milion de copii ar putea muri de foame dacă ajutorul nu ajunge la ei la timp, iar 97% din populație poate cădea sub pragul sărăciei în acest an”, a declarat aceasta.

Agențiile internaționale estimează că aproximativ 23 de milioane de oameni, mai mult de jumătate din țară, se confruntă cu foamete severă.

Delegația talibană, condusă de ministrul de externe interimar Amir Khan Muttaqi, nu va avea întâlniri cu Huitfeldt sau alți miniștri din guvernul norvegian. 

Niciun stat nu a recunoscut până în prezent guvernul taliban de la Kabul.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita