The Guardian: De ce țările din Vestul Europei au fost mai afectate de pandemia de coronavirus decât cele din Est

Data publicării:
coronavirus europa
Foto: Profimedia Images

Țările dezvoltate din vestul Europei sunt mult mai afectate de pandemia de coronavirus decât cele din jumătatea estică a continentului. Comparând cifrele din Europa de Vest, pe de o parte, și Europa centrală și de Est, pe de altă parte, se observă o diferență a ratelor de infectare cu noul virus, mult prea accentuată pentru a fi ignorată, scrie The Guardian.

De exemplu, Slovacia a înregistrat doar 1.413 cazuri confirmate de infectare cu noul virus și 25 de decese. Austria, considerată o țară care a gestionat cu succes criza COVID, are de 10 ori mai mai multe cazuri și de 20 de ori mai multe decese decât statul vecin.

Există mai multe cauze care au contribuit la această discrepanță: o populație vârstnică mi puțin numeroasă, densitatea mai mica a populației, în general, mai puține curse aeriene înspre și dinspre China și chiar purul noroc, precizează sursa citată. În Cehia și Slovacia, purtarea măștilor în public a fost introdusă încă de la începutul epidemiei, fapt ce probabil a condus la limitarea răspândirii virusului.

Însă, avantajul statelor din jumătatea estică a Europei îl reprezintă introducerea unor restricții dure anti-COVID încă de la începutul pandemiei, în timp ce în Marea Britanie și în alte țări din vestul Europei, evenimentele și adunările publice se desfășurau chiar și în a doua și a treia săptămână a lunii martie. Temerea privind sistemele medicale neperformante, care ar putea fi copleșite de această criză au ajutat în luarea acestor decizii mai rapide.

În Grecia, care a introdus, de asemenea, restricții timpurii pentru a evita blocarea sistemului medical lovit de austeritate, rata de infectare a rămas până acum impresionant de scăzută, scrie The Guardian. La o populație de 11 milioane, doar 2.620 de cazuri de coronavirus au fost confirmate până în prezent.

„La fel ca țările din Europa Centrală și de Est, Grecia a conștientizat cât de fragil este sistemul său de sănătate”, a declarat George Pagoulatos, un economist care conduce Fundația Elenă pentru Politică Europeană și Externă. "Acest lucru a determinat guvernul să ia măsuri urgente mai devreme decât alte state din vestul Europei, care au siguranța că spitalele lor pot face față crizei".

„Oamenii nu sunt obișnuiți să privească spre Europa Centrală și de Est pentru exemple pozitive”, a declarat un oficial din regiune. „Parțial, asta se datorează stereotipurilor legate de această zonă, dar din păcate, este și vina noastră pentru modul în care suntem priviți”.

Impunerea stării de urgență nu este o măsură populară și afectează imaginea autorităților, dar, “în Ungaria, România și Bulgaria orice creștere a ratei de infectare va da peste cap sistemul medical”, a declarat Veronica Anghel, politolog român în cadrul Universității Stanford.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...