Traficul feroviar din Germania, complet dat peste cap de o grevă a mecanicilor de locomotivă

Data publicării:
greva trafic feroviar germania
Traficul feroviar din Germania, perturbat de greva mecanicilor de locomotivă. Foto: Profimedia Images

Traficul feroviar din Germania a fost complet dat peste cap, miercuri, de o grevă a mecanicilor de locomotivă ai companiei Deutsche Bahn. Aceștia sunt nemulțumiți de salariile pe care le primesc și cer îmbunătățirea condițiilor de lucru. Din cauza acestei greve, doar un sfert dintre trenurile de mare viteză ale Germaniei au circulat.

Aproximativ 75% dintre cursele feroviare pe distanţe lungi au fost anulate. De asemenea, sunt oprite numeroase trenuri care efectuează curse regionale, în principal în zonele metropolitane Berlin, Düsseldorf şi Köln.

Situația va rămâne așa cel puțin până vineri, când urmează o altă rundă de negocieri. Mecanicii conductori cer o creștere a salariului 3,2% pe doi ani.

Compania feroviară de stat din Germania are probleme serioase de ani de zile. Un sfert dintre trenuri întârzie iar investițiile în reparații sunt deficitare de decenii.

Martin Seiler, directorul companiei feroviare Deutsche Bahn responsabil de Personal, a exprimat dorinţa de continuare a negocierilor cu reprezentanţii Sindicatului GDL. "Problema este cum depăşim împreună această situaţie dificilă", a declarat Martin Seiler, potrivit postului tv ZDF, citat de Mediafax.

Însă liderii sindicatului GDL au declarat că actualele oferte sunt "inacceptabile", precizând că vineri va fi luată o decizie privind continuarea acţiunilor de protest.

Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă (GDL) solicită majorări salariale, inclusiv sporuri pentru pandemie, şi îmbunătăţirea condiţiilor generale de lucru.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita