A murit fostul agent dublu George Blake. Povestea de film a britanicului care a spionat pentru sovietici

Data actualizării: Data publicării:
George Blake, alături de mama lui, în 1953. Foto: Wikipedia
George Blake, alături de mama lui, în 1953. Foto: Wikipedia

Fostul agent dublu britanic George Blake, celebra „cârtiţă” care a spionat pentru KGB-ul sovietic în anii '50 ai secolului trecut, a murit la vârsta de 98 de ani, au anunţat sâmbătă agenţiile de presă ruse, citate de Agerpres.

„Astăzi, legendarul ofiţer de informaţii George Blake nu mai este. El ne iubea sincer ţara, admira realizările poporului nostru în timpul celui de-al doilea Război Mondial”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciilor de informaţii externe ale Rusiei (SVR), Serghei Ivanov, pentru agenţia de presă TASS.

Fost membru al rezistenţei în Olanda în timpul celui de-al doilea Război Mondial, apoi agent al MI6 (serviciile de informaţii externe britanice), în perioada Războiului Rece, George Blake şi-a oferit serviciile sovieticilor în anii 1950 după ce fusese martorul bombardamentelor americane asupra populaţiei civile în Coreea.

Blake a furnizat KGB numele a sute de agenţi şi a dezvăluit existenţa unui tunel secret în Berlinul de Est folosit pentru a-i spiona pe sovietici

Denunţat de un agent dublu polonez, Blake este condamnat în 1961 la 42 de ani de închisoare în Marea Britanie, însă reuşeşte să evadeze din închisoare cinci ani mai târziu cu ajutorul unei scări din funie şi al colegilor de celulă.

Fugarul reuşeşte să traverseze Cortina de Fier prin Republica Democrată Germană (RDG) şi ajunge în Est. Salutat ca un erou la Moscova, Blake primeşte din partea serviciilor de informaţii ruse gradul de colonel.

Din cauza informațiilor transmise sovieticilor, au fost distruse majoritatea operațiunilor MI6 din Europa de Est. Interogat după arestare, el a declarat: „Nu știu ce am predat, pentru că au foarte multe lucruri”.

În pofida dezmembrării URSS, căreia şi-a dedicat viaţa, el nu şi-a regretat niciodată faptele. 

George Blake era ultimul supravieţuitor al unei generaţii celebre de agenţi dubli britanici, „cârtiţe” pe care URSS a reuşit să le recruteze în plin Război Rece.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”