Sari la conținut

Alertă teroristă la graniţa cu România

Arestările au avut loc la Plovdiv, al doilea oraş ca mărime din Bulgaria. Cei opt suspecţi ajunşi în arestul poliţiei au fost ridicaţi de poliţie din cartierele sărace de la marginea localităţii, unde trăieşte comunitatea de romi. Toţi sunt localnici.

Este o zonă cunoscută pentru activităţi suspecte, pentru că tot la Plovdiv au mai fost arestaţi sub aceleaşi acuzaţii şi alţi suspecţi, în noiembrie anul trecut. Printre ei şi Ahmed Musa Ahmed, un lider local musulman. O instanţă l-a condamnat în 2005 la închisoare cu suspendare pentru că ar fi făcut parte dintr-un grup care promova instaurarea unui califat şi ameninţa securitatea ţării.

Suspecții de terorism prinși în Bulgaria ar fi tranzitat inclusiv România.

Săptămâna trecută, în România, au fost expulzate șase persoane considerate ca având potențial terorist. Ele nu vor mai avea voie să intre în România timp de șapte ani.

Citiți și:

EXCLUSIV. Asasinii de la Charlie Hebdo, legături în România

Pentru noi şi bulgari este esenţială colaborarea strânsă cu serviciile secrete occidentale, care ne pot avertiza de mişcările suspecţilor de terorism.

Rutele predilecte de deplasare dinspre Europa de Vest către Siria şi Irak includ România şi/sau Bulgaria”, confirmă purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava.

Trebuie să colaborăm cu partenerii noştri din Europa, pentru că mulţi dintre aceşti oameni (n.r. - teroriştii) tranzitează prin puncte din Europa. Am fost în Bucureşti şi Sofia săptămâna trecută, ambele oraşe folosite drept puncte de tranzit între Londra şi Turcia”, spunea, în urmă cu câteva luni, Philip Hammond, ministrul britanic de externe.

Toate aceste conexiuni între serviciile de contrainformaţii vin după atentatele de la Paris de la începutul anului. Atunci, oficialii europeni şi-au dat seama că este nevoie de o nouă strategie antiterorism, iar rezultatele au apărut aproape imediat.

Un bărbat bănuit că este complicele fraţilor Kouachi, autorii masacrului de la Charlie Hebdo, a fost arestat în Bulgaria la doar două săptămâni de la atac. Anchetatorii au descoperit că suspectul avusese legături cu atacatorii de la Paris.