Ambasadorul român de la Budapesta a fost convocat la Ministerul ungar de Externe

Data publicării:
zsolt nemeth - 4500442-Mediafax Foto-BALAZS ATTILA-2

Diplomatul român a fost chemat la Ministerul ungar de Externe, potrivit Mediafax.

Zsolt Nemeth a respins ferm acuzaţiile lui Titus Corlăţean, potrivit cărora legea ungară privind coeziunea naţională conţine o strategie ungară de „recucerire a Bazinului Carpatic” şi urmăreşte „să repună în discuţie tratatele de pace de la Versailles”. „Textul legii conţine tocmai opusul”, a declarat secretarul de stat, citat de MTI.

Ministerul a respins, de asemenea, declaraţiile lui Titus Corlăţean potrivit cărora legea prin care se acordă cetăţenia ungară „stabileşte un criteriu etnic”.

Titus Corlăţean a declarat, miercuri, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că situaţia actuală a relaţiei dintre cele două state a fost generată de lipsa unor reacţii ferme din partea „preşedintelui, premierului, Guvernului şi instituţiilor publice” în 2010, atunci când Guvernul Fidesz, sprijinit de Jobbik, a adoptat legea privind „comemorarea Tratatului de la Trianon” şi legea privind acordarea cetăţeniei ungare.

„Aceste două legi trebuiau să genereze şi trebuie să genereze reacţii foarte clare politice din partea preşedintelui, premierului şi Guvernului şi instituţiilor statului. Pentru că prima lege, privind Trianonul, stabilea foarte clar şi de data asta într-un sistem instituţionalizat, structurat, o strategie foarte clară de recuperare a Bazinului Carpatic pentru naţiunea ungară şi de repunere în discuţie a sistemului de pace de la Versailles. Este o chestiune extrem de gravă. Iar cea de-a doua lege, a cetăţeniei maghiare, despre care, în mod eronat, unii oficiali ungari au afirmat că ar fi similară cu legea românească, această lege va avea consecinţe”, a precizat Titus Corlăţean.

Oficialul ungar a respins, de asemenea, declaraţiile lui Titus Corlăţean potrivit cărora legea prin care se acordă cetăţenia ungară „stabileşte un criteriu etnic”.

În realitate, afirmă Zsolt Nemeth, practica ungară, similară celei româneşti, le cere aplicanţilor să stăpânească limba maghiară şi să aibă rude de sânge cu cetăţenie ungară.

„Concluziile nefondate” au ca scop să calomnieze Ungaria şi să intimideze etnicii maghiari din România, a declarat Nemeth, adăugând că eforturile declarate democratic ale comunităţii maghiare din România, inclusiv cererile de autonomie, sunt legitime şi conforme practicii şi normelor europene şi internaţionale.

Secretarul de stat i-a spus ambasadorului că Ungaria continuă să fie implicată în dezvoltarea relaţiilor cu România pe baza unui dialog sincer şi obiectiv.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...