Angajaţii sanitari din Grecia care nu se vaccinează până la 31 martie vor fi concediaţi

Data publicării:
Drapel Grecia
Angajaţii sanitari din Grecia care nu se vaccinează până la 31 martie vor fi concediaţi Foto: GettyImages

Angajaţii din domeniul sănătăţii publice din Grecia care nu se vaccinează până la data de 31 martie vor fi concediaţi, a declarat luni ministrul grec al Sănătăţii, Thanos Plevris, pentru postul privat de televziune SKAI.

În septembrie anul trecut, guvernul condus de prim-ministrul conservator Kyriakos Mitsotakis, care a impus vaccinarea obligatorie nu doar a angajaţilor sanitari, ci şi a tuturor persoanelor de peste 60 de ani din Grecia, a suspendat salariile pentru aproximativ 6.500 de profesionişti din domeniul medical care au optat să nu se vaccineze împotriva noului coronavirus, reprezentând aproximativ 6% din personalul sanitar şi 2% din totalul medicilor din ţară.

Din acest total, 1.500 de angajaţi sanitari s-au întors la locurile lor de muncă după ce au prezentat un certificat potrivit căruia au trecut prin boală.

Decizia de a-i concedia definitiv pe angajaţii nevaccinaţi (indiferent dacă au trecut sau nu prin boală) a fost luată după o perioadă în care Grecia a înregistrat o medie de 100 de decese pe zi, într-o ţară ce numără 10,7 milioane de locuitori şi al cărei sistem medical se află sub o mare presiune, cu un număr ridicat de pacienţi intubaţi şi cu rate înalte de spitalizare, în pofida unui număr mai mic de cazuri de COVID-19 în actualul val al pandemiei, informează Agerpres.

În pofida acestei presiuni, luni a intrat în vigoare flexibilizarea unei serii de măsuri antiepidemice: restaurantele nu vor mai fi nevoite să închidă la miezul nopţii, iar muzica este permisă în baruri şi în discoteci.

Ministrul Thanos Plevris a justificat vineri decizia de a relaxa acele restricţii prin scăderea numărului zilnic de infectări şi a "echilibrului" dintre internări şi ieşirile din spitale.

De asemenea, pe 7 februarie va intra în vigoare în Grecia măsura prin care certificatul de vaccinare expiră după şapte luni de la cea de-a doua doză de vaccin, dacă nu se efectuează şi doza a treia ("booster").

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...