Boris Johnson s-ar putea vaccina împotriva COVID-19 în direct la TV. Câți britanici consideră că vaccinul este sigur

Data actualizării: Data publicării:
boris johnson in fata resedintei din strada downing, numarul 10
Premierul britanic Boris Johnson a fost infectat cu coronavirus. Foto: GettyImages

Premierul Boris Johnson și ministrul britanic al Sănătății se vor vaccina în direct, la televiziune, împotriva COVID-19, pentru a da un exemplu, potrivit unui oficial britanic.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic nu a exclus ca Boris Johnson să se vaccineze într-un cadru organizat, care să fie transmis de televizuni, dar a precizat că nu ar vrea să aibă parte de o doză de vaccin care ar putea fi mai degrabă benefică unei persoane într-o stare vulnerabilă.

Potrivit unui sondaj YouGov, la care au răspuns peste 5.300 de britanici, una din cinci persoane are temeri cu privire la siguranța vaccinului.

Astfel, 27% au spus că sunt foarte încrezători, iar 43 la sută au răspuns că sunt destul de încrezători că vaccinul este sigur.

În schimb, doar 11% au spus că nu sunt încrezători că vaccinul este sigur, iar 9% au răspuns că nu sunt deloc încrezători. Zece la sută au că u știu să răspundă.

Marea Britanie este prima țară care a autorizat vaccinul realizat de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNTech. Guvernul de la Londra a cumpărat, într-o primă fază, 40 de milioane de doze din acest ser care, potrivit testelor clinice, are o eficacitate de 95%.

Deși trebuie păstrat la -70 de grade Celsius, producătorii susțin că vaccinul nu se deteriorează dacă este ținut până la cinci zile în frigider, la cel mult 8 grade Celsius.

Vaccinul dezvoltat de Pfizer/BioNTech este cel care a trecut cel mai rapid de la concept la realitate, având nevoie de doar 10 luni pentru a urma aceiași pași de dezvoltare care durează în mod normal un deceniu.

Specialiștii în sănătate atrag atenția că, deși vaccinarea poate începe, oamenii trebuie să rămână vigilenți și să respecte regulile pentru a opri răspândirea COVID-19.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Coldplay aduce sustenabilitatea la Bucuresti. Fanii vor genera energie prin dans