Sari la conținut
News Alert

Ce conține articolul 50 al Tratatului de la Lisabona

Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, pe ale cărui prevederi Londra şi Bruxellesul este necesar să le aplice în vederea ajungerii la un acord, are doar 255 de cuvinte în versiunea engleză. News.ro prezintă cele cinci paragrafe ale textului:

brexit

1. Orice stat membru al Uniunii Europene poate decide să se retragă din Uniune în conformitate cu propriile reglementări constituţionale. 

2. Un stat membru care decide să se retragă îşi notifică intenţia Consiliului European. Având în vedere orientările furnizate de Consiliul European, Uniunea negociază şi încheie un acord cu acest stat, care stabileşte modalităţile retragerii sale, ţinând cont de cadrul relaţiilor sale viitoare cu Uniunea. Acest acord se ngociază în conformitate cu Articolul 218(3) al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene. Acesta se încheie în numele Uniunii de către Consiliu, statuând cu majoritate calificată, după obţinerea aprobării Parlamentului European.

3. Tratatele încetează să se aplice statului în cauză de la data intrării în vigoare a acordului de retragere sau, în caz contrar, după doi ani de la notificarea prevăzută la paragraful 2, mai puţin în cazul în care Consiliul European, în acord cu statul membru în cauză, decid în unanimitate să prelungească această perioadă.

4. În sensul paragrafelor 2 şi 3, membrul Consiliului European sau al Consiliului care reprezintă statul membru care se retrage nu participă la dezbaterile Consiliului European sau Consilului şi nici la deciziile care îl privesc.
Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu Articolul 238(3)(b) al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.

5. Dacă un stat care s-a retras din Uniune cere să adere din nou, cererea sa este supusă procedurii prevăzute de Articolul 49.