Cinci români, condamnaţi în Marea Britanie la închisoare cu executare

Data publicării:
ciocan judecator sentinta shutterstock_564012475
Foto: Shutterstock

Cinci români au fost condamnaţi vineri de un tribunal britanic la pedepse cu închisoarea, după ce în luna august ei au ascuns într-o autoutilitară un grup de migranţi pe care au încercat să-i introducă ilegal în Marea Britanie, venind dinspre Franţa, informează Press Association.

ciocanel judecator

Poliţiştii de frontieră francezi au descris drept ''insuportabilă'' căldura venită dintr-un compartiment ascuns al unei autoutilitare Mercedes Sprinter, unde au găsit 8 migranţi afgani, după ce pe 17 august au oprit acest vehicul la punctul de frontieră de la Coquelles, la intrarea în tunelul de sub Canalul Mânecii.

La percheziţionarea vehiculului, poliţiştii au descoperit o partiţie disimulată sub un covor, loc unde se aflau ascunşi doi bărbaţi, două femei şi patru copii cu vârste cuprinse între 10 luni şi 7 ani.

Şoferul, Dumitru-Daniel Cojanu, le-a spus atunci poliţiştilor că merge la Londra pentru câteva zile împreună cu Camelia-Florina Teleaga, pasageră în acelaşi vehicul şi care a spus că îşi vizitează sora în Marea Britanie.

Ei au fost condamnaţi vineri la închisoare, împreună cu alte trei persoane care călătoreau în acelaşi vehicul, şoferul primind trei ani şi nouă luni de închisoare şi pasagera sa trei ani şi două luni. Ceilalţi trei români condamnaţi sunt Ion-Aurelian Apostol (şase ani de închisoare), Matei Daniel Nedelcu (trei ani şi patru luni) şi Ionuţ-Cătălin Vasilică (trei ani şi două luni).

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...