UPDATE. Coliziune între un elicopter și un avion de mici dimensiuni în Mallorca. Șapte persoane au murit

Data actualizării: Data publicării:
acccident aviatic mallorca twitter
FOTO: Twitter

ACTUALIZARE. Şapte persoane, dintre care doi minori, au murit duminică în urma unei coliziuni între un elicopter şi un avion ultrauşor, în insula spaniolă Mallorca, informează Agerpres.

Avionul ultrauşor avea doi pasageri, iar elicopterul cinci: pilotul, un cuplu şi doi copii minori ai cuplului, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei naţionale a Spaniei.

Elicopterul era înmatriculat în Germania, „ceea ce nu înseamnă neapărat că pasagerii erau de această naţionalitate”, a spus acesta.

Guvernul regional al Insulelor Baleare a confirmat bilanţul pe Twitter şi a adăugat că pasagerii avionului ultrauşor erau doi adulţi spanioli. „Nu există niciun supravieţuitor”, a anunţat administraţia regională.

Anterior, autorităţile regionale anunţaseră că accidentul a avut loc la ora locală 13:35, în municipiul Inca, indicând un prim bilanţ de cinci morţi.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza coliziunii între avion şi elicopter, ambele folosite pentru uz privat, potrivit cotidianului Diario de Mallorca. Cele două aparate s-au ciocnit într-o zonă rurală. A fost declanşată o anchetă pentru a afla cauzele accidentului, iar identificarea victimelor este în curs.

Premierul spaniol Pedro Sanchez şi-a exprimat, pe Twitter, „solidaritatea cu familiile victimelor care şi-au pierdut viaţa în acest tragic accident”.


Știrea inițială:

Cel puțin cinci persoane au murit după ce un elicopter și un avion de mici dimensiuni s-au ciocnit în insula spaniolă Mallorca, au informat autoritățile spaniole, citate de Associated Press.

Guvernul regional din Insulele Baleare, care includ insula Mallorca, a anunțat pe Twitter că accidentul s-a produs la ora locală 13:35 (14:35, ora României, n.r.). Potrivit primelor informații, un minor se află printre victime, potrivit MEDIAFAX.

Autoritățile au adăugat că echipajele de urgență intervin la fața locului, dar nu au oferit informații suplimentare.

Cauzele accidentului nu au fost încă identificate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...