Comisia Europeană: Contractul cu AstraZeneca nu se încheie în iunie

Data publicării:
seringă într-o doză de vaccin astrazeneca
Vaccin AstraZeneca. Foto: Profimedia Images

Comisia Europeană a anunțat luni că actualul contract semnat cu compania farmaceutică AstraZeneca rămâne în vigoare şi după luna iunie. Anunțul vine după declarațiile făcute de comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, potrivit cărora Uniunea Europeană nu a reînnoit contractul pentru furnizarea vaccinurilor împotriva COVID-19 cu AstraZeneca după luna iunie.

Termenul ''reînnoire'' a contractului ''se pretează confuziei şi ar trebui să-l evităm'', a spus purtătorul de cuvânt principal al Comisiei Europene, Eric Mamer. El a precizat că acordul cu AstraZeneca a fost semnat ''pe baza distribuirii dozelor prevăzute'', aşadar contractul nu se încheie atât timp cât nu sunt livrate toate dozele cuprinse în document, scrie Agerpres.

Precizări similare au venit şi din partea purtătorului de cuvânt pentru sănătate al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker, care a subliniat că ''vaccinul AstraZeneca este foarte important pentru portofoliul nostru'' de vaccinuri anti-COVID-19 şi ''este important să primim dozele prevăzute în contract''.

Ambii purtători de cuvânt l-au corectat astfel pe comisarul Breton, care duminică a spus că contractul cu AstraZeneca se încheie în luna iunie şi ''nu am reînnoit comanda''.

În schimb, ei au confirmat anunţul din aprilie al Comisiei Europene, potrivit căruia aceasta nu va opta pentru cumpărarea celor 100 de milioane de doze suplimentare de vaccin AstraZeneca la care are dreptul conform clauzelor contractului.

AstraZeneca a livrat Uniunii Europene în primul trimestru al acestui an numai 29,8 milioane de doze de vaccin şi promite că, până la sfârşitul lunii iunie, numărul dozelor livrate va ajunge la 100 de milioane, adică numai o treime din cele prevăzute în contractul semnat cu Comisia Europeană, care din acest motiv a acţionat în judecată compania farmaceutică britanico-suedeză.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
ADN-ul lui Alain Delon, solicitat într-o instanţă elveţiană pentru a determina o posibilă paternitate...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...