Crearea unei zone de excludere aeriană în Ucraina implică riscuri, avertizează miniştri de externe din NATO

Data actualizării: Data publicării:
Un avion se pregătește de alimentare în zbor.
Crearea unei zone de excludere aeriană în Ucraina implică riscuri, avertizează miniştri de externe din NATO. Foto: Profimedia

Miniştri de externe din statele NATO, care au vineri o reuniune extraordinară la Bruxelles consacrată invaziei ruse în Ucraina, s-au manifestat la sosire împotriva creării unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, solicitată de Kiev, relatează agenţiile EFE şi DPA.

„O zonă de excludere aeriană ar însemna că NATO ar intra în conflict, întrucât forţele NATO sunt cele care ar implementa această zonă de excludere aeriană”, a explicat ministrul de externe ceh Jan Lipavsky. „NATO este o organizaţie defensivă şi trebuie să ne apărăm membrii, aceasta este misiunea noastră”, a adăugat şeful diplomaţiei cehe. Totuşi, el a confirmat că ţara sa şi altele din NATO vor continua să furnizeze Ucrainei arme pentru ca aceasta să-şi poată crea propria sa zonă de excluderea aeriană împotriva aviaţiei ruse.

Apelurile de creare a unei zone de excludere aeriană în Ucraina trebuie tratate în mod realist, a declarat la rândul său ministrul luxemburghez de externe Jean Asselborn, avertizând asupra riscului de escaladare a conflictului. „Cine ar urma să o impună?”, a întrebat el, atenţionând că o intervenţie a NATO în Ucraina ar fi o catastrofă. „Cred că trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, a punctat Asselborn pe acest subiect.

Şi ministrul de externe croat Gordon Grlic Radman a subliniat că NATO este o alianţă defensivă şi că „dorim să evităm confruntarea”.

Ministrul britanic al apărării Ben Wallace a spus joi că rachetele antiaeriene oferite de Occident armatei ucrainene ar putea avea practic acelaşi efect cu crearea de către NATO a unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, fără să implice riscurile unei asemenea acţiuni, în special acela al unor posibile confruntări directe între avioanele NATO şi cele ale Rusiei.

Mai mult, a explicat Wallace, o zonă de excludere aeriană ar împiedica nu doar acţiunile aviaţiei ruse, ci şi pe cele ale aviaţiei ucrainene, astfel că din acest punct de vedere ea nu ar fi avantajoasă pentru armata ucraineană, care s-ar vedea lipsită de opţiunea atacurilor aeriene asupra trupelor ruse.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a spus şi el vineri că NATO „nu este parte a conflictului ruso-ucrainean, este o alianţă defensivă, nu căutăm războiul, conflictul cu Rusia”. Stoltenberg a subliniat în acelaşi timp că trebuie consolidat flancul de est cu „o prezenţă defensivă”.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut joi din nou statelor occidentale „să închidă cerul” ucrainean în faţa avioanelor ruse, adică să creeze o zonă de excludere aeriană, şi să dea avioane forţelor aeriene ucrainene. „Iar dacă nu aveţi forţa să închideţi cerul, atunci daţi-mi avioane!”, le-a cerut preşedintele ucrainean statelor occidentale, mai notează sursele citate de Agerpres.

Bulgaria, Polonia şi Slovacia - ţări care deţin avioane de vânătoare MIG-29 aflate şi în dotarea armatei ucrainene şi pentru care piloţii ucraineni sunt deja antrenaţi - au transmis că nu vor furniza Ucrainei avioane de luptă, lămurind astfel o confuzie care a pornit de la o declaraţie hazardată a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit unui articol publicat marţi de Politico.eu. Borrell evocase duminică la o conferinţă de presă posibilitatea ca UE să ofere avioane de luptă Ucrainei, afirmaţie asupra căreia el însuşi a revenit ulterior.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita