Emil Hurezeanu: Parada militară de la Moscova - „episod de forță ritualică”

Data publicării:
hurez

Invitat la „Jurnalul de seară”, Emil Hurezeanu a apreciat că spectacolul din Piața Roșie este „o sursă care se reîncarcă anual cu legitimitate pentru noii lideri” de la Moscova. „Aici avem episoade simbolice, imagologice, dar de forță ritualică reînnoită”, a explicat Emil Hurezeanu.

În opinia sa, oficialii de la Moscova transmit astfel un mesaj clar atât prietenilor, cât și dușmanilor: „Aceștia suntem noi, Continuăm să avem armata puternică. Suntem armata învingătorilor din cel de-al Doilea Război Mondial”.

Jurnalistul a reamintit că, în 2005, când s-au împlinit 60 de ani de la terminarea războiului, au fost invitați în tribuna de onoare de la Kremlin, la vizionarea marii defilări, președintele Traian Băsescu împreună cu Regele Mihai. „Era un sens acolo. Foarte interesant. Nu s-a mai repetat acestă invitație” pentru șeful statului, a observat jurnalistul.

„Regele Mihai este cel care reglează sfârșitul războiului, ieșirea României din războiul anti-sovietic”, fiind decorat cu Ordinul Victoria, conferit de mareșalii sovietici, a mai spus Emil Hurezeanu.

Peste 11.000 de soldaţi au fost mobilizaţi, joi, la defilarea de la Moscova, pentru a celebra victoria sovietică împotriva Germaniei naziste, după capitularea acesteia în mai 1945.

Vedetele paradei au fost sistemele de rachete balistice, Topol-M, cu o rază de acţiune de 11 mii de kilometri, capabile să transporte focoase nucleare. Nu au lipsit tancurile sau ultimele modele ale blindatelor Armatei Ruse.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...