Sari la conținut

Escală la Moscova. Ce condiţii i-a pus America lui Putin pentru a-l scăpa de sancţiuni

Poziţia exprimată de adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice a venit în contextul vizitei pe care o efectuează la Moscova, unde a ajuns încă de marţi. "După cum a spus-o preşedintele nostru (Barack Obama – n.r.), dacă şi când (acordurile) Minsk sunt pe deplin implementate, sancţiunile pot fi ridicate", a declarat, miercuri, la Moscova, Victoria Nuland, preluată de Radio Liberty şi agenţia rusă TASS.
"Vrem să vedem acordurile de la Minsk implementate cât mai curând posibil şi credem că este acum timpul să mergem mai departe şi să le vedem implementate”, a mai spus oficialul american în faţa reporterilor, după întâlnirea cu consilierul prezidenţial Vladislav Surkov.

O întâlnire pe care purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dimitri Peskov, a caracterizat-o drept un scurt schimb de puncte de vedere.

La Moscova, Nuland a purtat discuţii şi cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Serghei Rybakov.

La finalul lor, oficialul Departamentului de Stat a subliniat că Statele Unite nu recunosc alegerile din Donbas „în afara cadrului Minsk” şi fără ca procesul electoral să fie unul „ucrainean, conform cu standardele ucrainene şi ale OSCE”. "Faptul că un grup de acolo decide pur şi simplu să le numească alegeri, asta nu va aduce pacea şi securitatea în Donbas", a precizat Victoria Nuland, conform TASS.

Sancţiunile impuse Rusiei vizează mai multe sectoare strategice, precum cel al energiei, bancar, industria de apărare. Vizaţi sunt şi oficiali şi companii din cercul puterii de la Moscova, fie că este vorba de accesul la vize de călătorie sau de active aflate în străinătate.

Statele Unite şi Uniunea Europeană iau în discuţie, la intervale regulate de timp, actualizarea setului de sancţiuni, ca şi oportunitatea prelungirii acestora.

Potrivit Departamentului de Stat american, Victoria Nuland a ajuns marţi la Moscova, venind de la Viena, iar miercuri i se va alătura secretarului de stat, John Kerry, la Bruxelles.