Sari la conținut

Estonia preia preşedinţia UE, în locul Marii Britanii

Estonia va asigura preşedinţia semestrială a Uniunii Europene în a doua parte a lui 2017, cu şase luni mai devreme decât era prevăzut, în urma deciziei Marii Britanii de a renunţa la dreptul său de a deţine preşedinţia, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului European, relatează Reuters.

Ambasadorii statelor membre UE s-au reunit la Bruxelles, după anunţul Guvernul britanic, care a subliniat că renunţă la preşedinţie pentru că vrea să acorde atenţie negocierii ieşirii sale din Uniune, transmite News.ro.

Preşedinţia semestrială a Uniunii Europene este deţinută în prezent de Slovacia, căreia îi va urma Malta în primul semestru al anului viitor.

Estonia urma să preia preşedinţia în primul semestru al lui 2018, după mandatul Marii Britanii „Soluţia este ca toată lumea să devanseze cu şase luni”, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului European.

Acest lucru înseamnă că Estonia va deţine preşedinţia în semestrul al doilea din 2017, în locul Marii Britanii. Primul semestru din 2018 va reveni următoarei ţări, în ordinea existentă în acest moment, şi anume Bulgaria. Şi tot aşa.

Acordul încheiat în acest sens de către ambasadori urmează să fie validat de cele 28 de state membre.

Citiţi şi:

Marea Britanie renunţă oficial la preşedinţia prin rotaţie a UE

Brexit | Ungaria se oferă să conducă UE în locul Marii Britanii