Europa vrea să se unifice şi în aer. Proiectul Cerul Unic European, dezbătut în Spania

Data publicării:
cer europa crop

Cerul Unic European este un proiect care s-a născut în 1999 şi a trecut prin mai multe faze în ultimii 16 ani. În baza propunerii legislative aprobate anul trecut într-o primă lectură de Parlamentul European, cele 31 de zone de control aerian, câte sunt în acest moment, ar urma să fie reduse la 9.

Marian Jean Marinescu, românul care s-a luptat pentru acest proiect încă de la naşterea lui, spune că reunificarea Europei şi în aer ar revoluţiona călătoriile aeriene.

„Cerul unic european este nu o idee, este un proiect extraordinar de interesant şi de bun pentru pasageri, pentru cetăţeni, pentru dezvoltarea economică, pentru orice. Trebuie neapărat făcut”, a spus Marian Jean Marinescu, europarlamentar român.

Potrivit eurodeputatului român, adoptarea proiectului va tripla traficul aerian de pe cerul Europei şi va reduce cheltuielile întreţinerii lui cu cel puţin 5 miliarde de euro anual. Ceea ce înseamnă că biletele de avion vor costa semnificativ mai puţin.

Proiectul nu este văzut însă cu ochi buni de toată lumea.

„Din păcate, există voci împotrivă, în special din partea administraţiei, din partea administraţiei civile, din partea prestatorilor de servicii, de control de trafic din alte state membre”, a mai spus europarlamentarul.

În acest dosar, Parlamentul European este cu cetăţeanul. Avem probleme cu Consiliul, adică cu guvernele, de fapt, care vor să păstreze privilegiile din administraţie. Un alt beneficiu al proiectului ar fi reducerea timpului de zbor, cu aproximativ 15 minute la un zbor mediu de două ore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri