Sari la conținut

EXCLUSIV. „I-am cunoscut pe frații teroriști!” Digi24 a stat de vorbă cu un fost coleg de cameră al fraților Kouachi

„Era cumva mirat. Ne-a spus pe scurt povestea: au crescut împreună într-un orfelinat, au împărțit aceeași cameră o vreme și spunea că erau niște copii normali, fără probleme, s-au înțeles foarte bine, au fost camarazi o perioadă, apoi a venit momentul în care s-au despărțit, au plecat din acel orfeliat, fiecare pe drumul său, n-au mai ținut legătura. Ulterior a aflat că în 2008, fratele cel mic, Cherif Kouachi, a fost condamnat pentru acțiuni teroriste și atunci a început să-și pună unele semne de întrebare. N-a luat legătura cu ei, dar acum doi ani, l-a zărit întâmplător pe stradă, din mașină, pe fratele cel mic. L-a oprit, au băut o cafea împreună, n-au intrat în prea multe amănunte, dar i s-a părut că depășise momentul cu islamismul”, a povestit Raluca Lunculescu.

Miroslav Simonovici, fost coleg de orfelinat cu teroriștii: Nimic nu anunţa tragedia de la Charlie Hebdo

- De când îi cunoaşteţi pe cei doi fraţi care sunt căutaţi pentru atacul de la Charlie Hebdo?

- I-am cunoscut când am intrat în orfelinatul de la Francois Claude Pompidou din Treigac, în anul 1998. I-am cunoscut pe Cherif şi pe Said, am împărţit aceeaşi cameră cu ei. Eram în aceeaşi grupă cu Cherif. Said era într-o grupă mai mare. I-am cunoscut. Am stat cam doi ani şi jumătate în orfelinat. Am stat cu ei zi de zi.

- Şi cum erau ca oameni?

- Erau oameni cât se poate de normali, oameni de treabă. Eram prieten cu ei, jucam fotbal cu ei, ne înţelegeam bine. După aceea, Said a ieşit cu an mai devreme decât mine, pe când Cherif cu câteva luni după. Ne-am mai văzut puţin după ce am plecat de acolo, după care nu am mai ştiut nimic unii de alţii. M-am revăzut cu Cherif la doi ani după aceea, el m-a recunoscut, era cu maşina şi m-a recunoscut. Am stat la o cafea şi am discutat ca doi oameni normali. Avea aerul că lucrurile întâmplate în trecut erau o poveste veche. Spun asta pentru că în 2012 m-am întors la orfelinat, iar o îngrijitoare mi-a spus în treacăt că Cherif a fost închis în 2008 pentru ceva ce a făcut în 2004 şi că autorităţile i-au pus câteva întrebări despre el. L-am văzut la doi ani după aceea, era în maşină şi s-a oprit, am băut o cafea împreună.

- Adică, l-ai văzut la doi ani după ce a fost deţinut?

- Era un om cu totul normal. Nu am vrut să intru în viaţa lui privată. Din discuţia de atunci mi-am dat seama că avea nişte probleme, însă nu am intrat în detalii. Am schimbat numărul de telefon şi ne-am sunat de câteva ori. Nu am vorbit decât la telefon. Am avut câteva contacte şi cu Said, care locuia la Reims în acel moment, acolo de unde poliţia şi-a început căutările.

- Era ceva în ideile, în vorbele lor, care ar fi putut anunţa acest atac?

- Nu credeam că se poate ajunge până acolo, am avut o mică îndoială după ce educatoarea orfelinatului mi-a spus că Cherif a fost închis din 2008. Dar când m-am întâlnit cu el, după doi ani, mi-a spus lucruri complet diferite, că era o poveste veche, că totul s-a rezolvat.

- Nu ai avut nicio problemă cu ei, nu ai avut nicio bănuială?

- Deloc, deloc. Nu-mi închipuiam că pot ajunge până aici. Ultima dată când am avut un contact cu ei, în urmă cu doi ani, am vorbit de două ori la telefon, după care nu ne-am mai văzut. Din câte îmi aduc aminte, am vorbit de două ori la telefon, după care contactul a încetat. Şi-au schimbat şi ei numărul de telefon, mi l-am schimbat şi eu. După care... În orice caz, nu bănuiam că vor ajunge acolo, adică la terorism.