Extrema-dreaptă este în ascensiune în Austria

Data publicării:
austria3 1

Social-democraţii actualului cancelar Werner Faymann au fost votaţi de 27 % dintre cei care s-au prezentat duminică la vot, în timp ce conservatorii au obţinut doar 23 de procente. Ambele formaţiuni au pierdut câte două procente faţă de alegerile precedente. Voturile pierdute de moderaţii se regăsc în cele patru procente obţinute de Partidul Libertăţii. Extrema-dreaptă a obţinut 22 % din voturi, faţă de 18 procente, cât înregistraseră la scrutinul din 2008.

În mai multe ţări europene, partidele naţionaliste au câştigat multe procente în alegeri, după izbucnirea crizei economice, în 2008. Chiar şi aşa, scorul obţinut acum de Partidul Libertăţii i-a surprins pe mulţi austrieci.

Deşi mândru de scorul obţinut acum, liderul Partidului Libertăţii, Heinz-Christian Strache, nu vrea să fie comparat cu predecesorul său în fruntea naţionaliştilor, Jorg Haider. Acesta a reuşit să aducă Partidul Libertăţii în Parlament, la alegerile din 1999. După intrarea extremei-drepte la guvernare la Viena, Uniunea Europeană a aplicat sancţiuni Austriei, pe o perioadă de şase luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...