Foto Primele doze din vaccinul Pfizer/BioNTech au început să ajungă în țările europene

Data actualizării: Data publicării:
Vaccine: 9750 Pfizer-BioNTech doses arrive at Spallanzani
Camionul cu cele 9.750 de doze de vaccin Pfizer/BioNTech au fost păzite de forțele de ordine italiene. Foto: Profimedia

Țările din Uniunea Europeană au primit sâmbătă primele doze de vaccin anti-COVID. România a primit vaccin pentru a imuniza, în primă fază, 5.000 de medici. Majoritatea țărilor au primit în această primă tranșă în jur de 10.000 de doze de vaccin.

Primele doze din vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de companiile Pfizer (SUA) şi BioNTech (Germania) au ajuns sâmbătă, cu puţin timp înainte de ora 7:00, la farmacia centrală din reţeaua sanitară Assistance Publique-Hôpital de Paris (AP-HP), potrivit presei care a transmis de la faţa locului, transmite Agerpres.

Vaccinarea va începe duminică în Franţa - la fel ca în toate țările din UE - unde peste 62.000 de persoane au murit după ce au fost infectate cu noul coronavirus. Primele doze vor fi administrate în două unităţi de asistenţă pentru persoane vârstnice, la Sevran şi Dijon.

doza-vaccin-anti-covid-pfizer-biontech-franta-profimedia-0578784838
O doză de vaccin Pfizer/BioNTech este arătată presei, după ce a fost scoasă din gheața carbonică. Foto: Profimedia

Potrivit AP-HP, aproximativ 19.500 de doze de vaccin conţinute în 3.900 de flacoane au fost transportate într-un camion frigorific care a parcurs drumul de la fabrica Pfizer din Puurs, în nord-estul Belgiei.

„Este (un moment) istoric, acestea sunt primele doze”, a declarat directorul departamentului farmaceutic spitalicesc Hôpital de Paris, Franck Huet.

Lansarea campaniei de vaccinare este aşteptată cu nerăbdare în Franţa, unde a fost detectat vineri un prim caz de contaminare cu noua tulpină COVID-19 depistată iniţial în Regatul Unit.

Campania de vaccinare în Franţa pentru cele 7.000 de unităţi de asistenţă pentru persoane vârstnice, dar şi pentru îngrijitorii acestora, care prezintă riscul de a dezvolta forme grave de COVID-19, va debuta pe scară largă la începutul anului 2021.

Escortă militară pentru vaccinurile destinate Italiei

Primele doze din vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva noului coronavirus au ajuns la destinaţie şi în capitala Italiei, Roma, sub escortă militară.

Transportul a sosit vineri seara târziu, într-o cazarmă Carabinieri din nordul Romei, a confirmat sâmbătă dimineaţă Ministerul Apărării.

O înregistrare video distribuită de minister a prezentat sosirea vehiculului încărcat cu dozele de vaccin Pfizer/BioNTech livrate din Belgia, escortat de mai multe maşini de poliţie Carabinieri.

Italia va administra primele câteva mii de doze de vaccin împotriva noului coronavirus începând de duminică, 27 decembrie, "Ziua V" europeană, sau Ziua Vaccinului, după cum a fost denumită.

Conform planului de vaccinare al Ministerului Sănătăţii din Italia, angajaţii din spitale ar urma să fie aibă prioritate la vaccinare. Pe listă urmează alţi angajaţi din domeniul sanitar şi din centrele de asistenţă pentru persoane vârstnice.

Potrivit premierului italian Giuseppe Conte, vaccinarea nu va fi obligatorie pentru cei aproximativ 60 de milioane de locuitori din ţară.

Până în prezent, autorităţile sanitare din Italia au înregistrat peste 71.000 de decese şi peste 2 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus, notează DPA.

Majoritatea țărilor au primit astăzi câte 10.000 de doze de vaccin

Primul transport din vaccinul Pfizer/BioNTech a ajuns şi în Ungaria, relatează agenţia MTI care citează sâmbătă postul public M1.

Înărcătura a trecut frontiera Ungariei cu Austria la ora 6:00 şi a fost transportată la spitale Spitalul Central din sudul capitalei, sub paza poliţiei. Dozele urmează să fie distribuite la mai multe unităţi spitaliceşti, notează MTI.

Potrivit autorităţilor, primul transport din vaccin conţine 9.750 de doze, ce trebuie administrate în două etape, la 21 de zile distanţă.

Ungaria urmează să primească mai multe transporturi din vaccinul Pfizer/BioNTech săptămânile următoare.

Primele doze de vaccin Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 au ajuns vineri seară şi în Austria. Cele aproximativ 10.000 de doze au sosit la un depozit din Viena din Belgia, prin Germania, după cum au anunţat autorităţile, transportul fiind realizat sub escorta poliţiei.

Ca şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene, campania de vaccinare în Austria va debuta duminică şi va viza iniţial locuitorii din centrele de asistenţă pentru persoane cu vârste peste 80 de ani.

O bătrânică, prima persoană vaccinată în Spania

Spain's Covid-19 Vaccine Rollout Begins
Primele persoane vaccinate anti-COVID în Spania vor fi persoanele din centrele de îngrijire și aistenții, bătrânii și persoanele cu dizabilități, dar și personalul medical din linia întâi. Foto: GettyImages

Primele doze de vaccin împotriva noului coronavirus au ajuns sâmbătă dimineaţă şi în Spania şi au fost depozitate la un centru logistic al companiei farmaceutice Pfizer din Guadalajara, în centrul ţării, de unde vor fi distribuite în alte regiuni, informează EFE.

Primii spanioli cărora li se va administra vaccinul duminică sunt o persoană vârstnică şi un angajat de la un centru de asistenţă pentru bătrâni din Guadalajara.

Transportul şi depozitarea miilor de doze care ajung în Spania sunt monitorizate de Poliţia Spaniolă, Garda Civilă şi poliţia regională, care vor asigura atât integritatea fizică, cât şi securitatea virtuală, astfel încât niciun centru de depozitare să nu poată fi afectat de un atac cibernetic.

Vaccinurile vor ajunge în Islanda abia luni

dube-vaccinuri-anti-covid-danemarca-profimedia-0578795807
Vaccinurile anti-COVID au ajuns și în Danemarca. Foto: Profimedia

Autorităţile sanitare din Danemarca, Finlanda, Norvegia şi Suedia au anunţat de asemenea că au primit sâmbătă primele loturi de vaccin împotriva noului coronavirus. Acestea urmează să înceapă duminică, alături de alte ţări din Europa, campania de imunizare cu vaccinul BioNTech/Pfizer.

Institutul finlandez THL a primit 9.750 de doze, suficiente pentru 4.875 de persoane, potrivit postului public YLE.

În Norvegia, primul lot de aproape 10.000 de doze a fost livrat la Spitalul Universitar din Oslo, Ulleval, de unde vaccinul va fi distribuit la nivel naţional.

La Copenhaga, Institutul de Stat Serium (SSI) din Danemarca a anunţat că după ce a verificat conţinutul primei expediţii şi după înregistrarea şi reambalarea încărcăturii, camioanele au plecat ulterior către cele cinci regiuni spitaliceşti din ţară.

Agenţia de sănătate publică din Suedia a declarat că lotul iniţial a sosit conform planului. Cele aproape 10.000 de doze urmează să fie reambalate şi transportate în cele 21 de regiuni ale ţării care vor începe campania de vaccinare duminică.

Islanda urmează să primească primul său lot de vaccinuri luni.

Comisia Europeană a dat luni aprobarea pentru utilizarea vaccinului COVID-19 dezvoltat în comun de compania americană Pfizer şi de partenerul său german BioNTech, acesta fiind ultimul pas pentru a permite Europei să înceapă vaccinările.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...