Geoană, după prelungirea mandatului lui Stoltenberg: Salut cu bucurie decizia. Împreună am avut de gestionat situaţii fără precedent

Data actualizării: Data publicării:
geoana vorbeste cu stoltenberg si biden
Mircea Geoană, alături de secretarul general al NATO Jens Stoltenberg și președintele SUA, Joe Biden. Foto: Profimedia Images

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a apreciat, marţi, prelungirea mandatuluii lui Jens Stoltenberg la conducerea Alianţei, exprimându-şi bucuria de a contunua să lucreze în aceeaşi echipă pentru succesul Summit-ului din Washington, când NATO va împlini 75 de ani. „Împreună am avut de gestionat situaţii fără precedent în istoria recentă a Alianţei”, a transmis Geoană.

„Salut cu bucurie decizia aliaţilor NATO de de a-i prelungi mandatul Secretarului general Jens Stoltenberg, cu încă un an, până la 1 octombrie 2024. Decizia va fi aprobată de şefii de stat şi de guvern NATO la Summit-ul de la Vilnius, care va avea loc pe 11-12 iulie”, a scris, marţi, pe Facebook, Mircea Geoană.

Acesta s-a declarat ”mândru şi bucuros” să facă echipă în continuare, la conducerea NATO, cu Jens Stoltenberg, „un lider formidabil, un coleg de nădejde şi un prieten drag”.

„Împreună am avut de gestionat situaţii fără precedent în istoria recentă a Alianţei noastre şi sunt încântat că vom continua să lucrăm în aceeaşi formulă şi pentru succesul Summit-ului din Washington, când NATO va împlini 75 de ani”, a mai transmis Geoană.

NATO a decis, marţi, să prelungească cu încă un an mandatul secretarului general Jens Stoltenberg, preferând să rămână cu un lider experimentat în loc să încerce să convină asupra unui succesor, în condiţiile în care războiul face ravagii la uşa alianţei, relatează Reuters.

Jens Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, este liderul alianţei transatlantice din 2014, iar mandatul său fusese deja prelungit de două ori anterior - o dată cu un mandat plin de încă patru ani, apoi pentru încă un an, din cauza izbucnirii războiului din Rusia. Actualul mandat îi expira la sfârşitul lunii septembrie.

Într-un tweet, Stoltenberg a declarat că este onorat de decizia de prelungire a mandatului său până la 1 octombrie 2024, potrivit News.ro.

„Legătura transatlantică dintre Europa şi America de Nord a asigurat libertatea şi securitatea noastră timp de aproape 75 de ani, iar într-o lume mai periculoasă, alianţa noastră este mai importantă ca niciodată”, a afirmat el.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita