Cum va fi Crăciunul în Italia. Giuseppe Conte: Sobru, fără îmbrățișări, cinele festive numeroase sunt de neconceput

Data actualizării: Data publicării:
craciun distantare coronavirus
Premierul Giuseppe Conte spune că italienii vor avea în acest an un Crăciun mai sobru. FOTO: Getty Images

Premierul Giuseppe Conte spune că italienii vor avea în acest an un Crăciun mai sobru și nu promite nimic legat de relaxarea restricţiilor. Pe de altă parte însă, Conte speră că în timpul sărbătorilor „economia se va putea dezvolta, se vor putea face cumpărături şi se vor oferi cadouri”.

Premierul subliniază că nimeni nu trebuie să îşi facă iluzii, deoarece acest Crăciun nu va semăna cu cele din trecut: „Săruturile, îmbrăţişările, sărbătorile şi cinele numeroase sunt de neconceput, indiferent de rata de infectare”.

„O săptămână de petreceri ar însemna să plătim cu creşterea bruscă a curbei în ianuarie şi nu ne putem permite aşa ceva”, a spus Conte.

Ipoteza studiată de guvern prevede deschiderea magazinelor de la 9 la 22, deschiderea centrelor comerciale la sfârşit de săptămână, a restaurantelor seara în toate zonele Italiei, cu excepţia celor roşii.

Toate acestea numai în cazul în care curba epidemiologică continuă să scadă.

În zonele roşii, semnalele sunt încurajatoare, întrucât rata de transmitere a virusului scade. Mai trebuie ca şi spitalele să iasă din momentul critic. Acesta este motivul pentru care până în 3 decembrie nu va exista nicio relaxare, scrie Corriere della Sera.

În ceea ce priveşte magazinele, autorităţile vor să ofere oamenilor timp pentru a face cumpărături înainte de Crăciun. Dacă se menţine tendinţa ultimelor zile, magazinele ar putea rămâne deschise până la ora 22. Începând cu 3 decembrie, centrele comerciale vor fi redeschise şi sâmbăta, duminica şi alte sărbători.

De asemenea, obiectivul este redeschiderea seara a barurilor şi a restaurantelor, cu respectarea strictă a regulilor: limita de patru locuri la masă, obligaţia de a purta masca la plecare, menţinerea distanţei în timpul consumaţiei.

Este evident că, odată cu relaxarea măsurilor, interdicţia de a ieşi din case după ora 22.00 nu ar mai avea sens. Măsurile discutate acum vizează interdicţia de la ora 23:00 sau chiar miezul nopţii.

Pe de altă parte, se pare că se va menţine interdicţia intrării şi ieşirii din regiunile roşii şi portocalii ale Italiei, pentru a nu se repeta adunările şi petrecerile care au avut loc în vară.

Interdicţia adunărilor în aer liber şi în interior va rămâne în vigoare, la fel şi interdicţia de a organiza petreceri mari. De asemenea, pare foarte probabil ca sălile de sport să rămână închise.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...