I. Dodon anunţă organizarea Festivalului Familiei în Republica Moldova şi a marşului susţinerii familiei tradiţionale

Data publicării:
dodon

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, anunţă organizarea, în perioada 12-15 mai, a Festivalului Familiei în mai multe localităţi din ţară, iar în 12 mai va avea loc marşul pentru susţinerea familiei tradiţionale, la care Dodon şi-a anunţat participarea.

„Am convocat o şedinţă de lucru cu privire la organizarea unui şir de activităţi cu prilejul Zilei Internaţionale a Familiei, marcată pe 15 mai. În urma discuţiilor am convenit asupra organizării sub egida Preşedintelui Republicii Moldova a Festivalului Familiei în următoarele localităţi ale Moldovei”, anunţă Dodon pe pagina sa de Facebook.

Astfel, sâmbătă Festivalul Familiei va avea loc la Comrat, duminică la Bălţi, iar pe data de 15 mai la Chişinău. În contextul acestor evenimente, pe data de 21 mai, la invitaţia sa, la Chişinău va merge preşedintele Organizaţiei Internaţionale pentru Familie, Brian Brown, potrivit News.ro.

„La manifestaţii voi anunţa mai multe iniţiative legislative din partea Preşedintelui cu privire la susţinerea familiilor. Totodată, salut iniţiativa Mitropoliei Chişinăului şi a Întregii Moldovei de a organiza, la 12 mai a.c., un Marş pentru susţinerea familiei tradiţionale şi intenţionez să particip la acest eveniment. Invit toată lumea să se alăture acestor evenimente culturale care vor include un program distractiv atît pentru copii, cît şi pentru maturi şi are drept scop promovarea valorilor familiei tradiţionale”, mai scrie preşedintele Republicii Moldova.

Igor Dodon menţionează că, în 14-16 septembrie, la Chişinău va avea loc Congresul Mondial al Familiilor la care vor participa circa 2000 de persoane din peste 50 de state şi că, la invitaţia sa, şi-au arătat disponibilitatea să participe la Congres Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Chiril, şi un înalt reprezentant al Vaticanului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...