Impas stânjenitor în cazul Brexit. Londra nu s-a decis ce vrea de la negocierile cu UE
Data actualizării: Data publicării:
Guvernul britanic lucrează la solicitările pe care intenţionează să le adreseze Uniunii Europene, într-un efort de a ieşi din impasul Brexitului, a declarat marţi ministrul însărcinat cu retragerea britanică din UE Stephen Barclay, relatează Reuters.
Nevoită să prezinte un „plan B” după respingerea în Camera Comunelor, marţea trecută, a acordului divorţului cu Uniunea Europeană (UE), şefa Guvernului britanic s-a limitat să le spună parlamentarilor, luni, că vrea să obţină noi concesii de la europeni şi să fie mai deschisă faţă de ei.
Întrebat la BBC care sunt propunerile concrete pe care Londra intenţionează să le facă, Stephen Barclay a răspuns că ”lucrăm la ele în cadrul exerciţiului nostru de a asculta”.
„UE nu vrea o ieşire fără acord - care ar avea un impact puternic nu doar asupra economiei irlandeze, ci şi asupra altor economii, precum economia Olandei -, aşadar interesul celor două părţi este să să ajungă la un acord”, a mai spus ministrul Brexitului.
„De fapt, cea mai populară dintre opţiuni este acordul” negociat de Theresa May cu Cei 27, mai declarat Stephen Barclay, în pofida respingerii acestui text, în urmă cu o săptămâmnă, în Camera Comunelor.