Iohannis: Spațiul Schengen aproape că nu mai există. Vrem să intrăm într-un acord care nu mai funcționează

Data publicării:
KWJ declaratii summit UE-CELAC
Președintele României, Klaus Iohannis. FOTO: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis spune că argumentele Austriei pentru blocarea aderării României și Bulgariei la Spațiul Schengen nu stau în picioare, din moment ce a acceptat aderarea Croației. Pe de altă parte, Iohannis spune că acordul Schengen „aproape că nu mai există”, în condițiile în care mai multe țări și-au închis granițele din cauza migrației.

Iohannis a spus că România va continua discuțiile cu statele membre UE pentru a debloca aderarea la spațiul de liberă circulație.

„Sigur, e puțin deprimant ca de la Viena să auzi ca și cum acolo o placă s-ar fi stricat. Tot același text, în condițiile în care România performează foarte bine în oprirea migranților ilegali”, a spus Klaus Iohannis, la Bruxelles.

„Noi continuăm pe linia diplomatică, însă devine din ce în ce mai ciudat acest dialog în condițiile în care Austria spune de fiecare dată că nu are nimic împotriva României sau Bulgariei, dar se opune extinderii Spațiului Schengen, în condițiile în care a aprobat exact în aceeași ședință aderarea Croației. Deci argumentele sunt cel puțin străvezii”, a explicat președintele.

Pe de altă parte, a continuat el, „realitatea e că Spațiul Schengen nu mai funcționează și aproape că nu mai există”.

„Din cauza migrației, care este destul de importantă, multe state și-au închis granițele. Chiar în zona noastră, în estul Uniunii, au apărut succesiv mai multe închideri de granițe. Cineva ar putea să constate că vrem să intrăm într-un acord care nu mai funcționează. E o întrebare pe care trebuie să ne-o punem și discuția pe Schengen este mai veche. Faptul că Schengen are probleme se știe de mult și, pe de o parte, există dorința de a moderniza acordul Schengen, pe de altă parte, există unii care se opun la orice, inclusiv la extindere”, a spus Iohannis.

El a adăugat că de mai mulți ani a discutat acest subiect cu liderii europeni și le-a spus că România „ar deveni un punct forte” pentru Spațiul Schengen, care ar deveni mai sigur și mai puternic prin aderarea României.

Întrebat dacă România ar trebui să facă plângere la Curtea de Justiției a Uniunii Europene pe acest subiect, Iohannis a răspuns: „E o chestiune juridică foarte complicată. Nu am întâlnit doi juriști care să aibă același punct de vedere”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...