Italia | Doi copii romi şi o tânără, morţi într-un atac cu cocteil Molotov. MAI: Victimele NU sunt de origine română

Data actualizării: Data publicării:
romi

O tânără de 20 de ani şi surorile ei în vârstă de cinci, respectiv 11 ani, de etnie romă, au murit într-un incendiu în timp ce dormeau, într-o tabără de romi din Roma. Agenţia de presă AGI a afirmat că victimele erau românce, dar Ministerul Afacerilor Interne de la București dezminte. Potrivit primelor informaţii ale anchetei, incendiul a fost provocat intenţionat. Papa Francisc a promis un „ajutor concret” după incident, în timp ce preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a vorbit de o „crimă îngrozitoare”, relatează Europe 1.

ACTUALIZARE joi, 11 mai, ora 8:30 Ministerul Afacerilor Interne precizează că cele trei victime ale recentului atac asupra unei tabere de romi din Roma nu sunt de origine română, aşa cum a apărut în relatările presei, ci de origine kosovară.

Conform MAI, aceasta este concluzia verificărilor realizate prin intermediul ataşatului de afaceri interne.

"Din verificările noastre, realizate prin intermediul ataşatului de afaceri interne, cele trei victime sunt de origine kosovară şi nu românce, aşa cum a fost preluat în presă", menţionează MAI, citat de News.ro.

O tânără de 20 de ani şi surorile ei în vârstă de cinci, respectiv 11 ani, de etnie romă, au murit într-un incendiu în timp ce dormeau, într-o tabără de romi din Roma. Agenţia de presă AGI a afirmat că victimele erau românce. Potrivit primelor informaţii ale anchetei, incendiul a fost provocat intenţionat. Papa Francisc a promis un „ajutor concret” după incident, în timp ce preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a vorbit de o „crimă îngrozitoare”, relatează Europe 1.

Il Mesagero a relatat, însă, că victimele, Elizabeth, Angelica şi Francesca, erau de origine bosniacă, dar că erau născute şi crescute în Italia. Familia, numită Halilovic, se mutase în tabără de câteva săptămâni.

Pompierii au intervenit în tabăra de romi în jurul orei locale 3.15 (4.15 ora României), în noaptea de marţi spre miercuri, după ce mai multe persoane i-au alertat în legătură cu un incendiu. În rulota cuprinsă de flăcări se aflau, pe lângă victime, şi alte persoane, printre care părinţii fetelor şi alţi opt fraţi, care au reuşit să fugă.

Pompierii au intervenit în tabăra de romi în jurul orei locale 3.15 (4.15 ora României), în noaptea de marţi spre miercuri, după ce mai multe persoane i-au alertat în legătură cu un incendiu.

În rulota cuprinsă de flăcări se aflau, pe lângă victime, şi alte persoane, printre care părinţii fetelor şi alţi opt fraţi, care au reuşit să fugă.

Familia Halilovic se mutase în tabără de câteva săptămâni.

INCENDIU DE ORIGINE CRIMINALĂ

Incendiul a fost de origine criminal, au anunţat surse din Parchetul din Roma, precizând că la faţa locului au fost găsite urme de lichid inflamabil.

Autorităţile italiene au deschis o anchetă pentru crimă.

Supravieţuitorii incendiului, care au fost audiaţi de poliţie, au declarat că au primit ameninţări.

Procurorii şi poliţiştii încearcă în prezent să afle dacă a fost vorba de o răzbunare sau de un act xenofob. Oficialii au obţinut o înregistrare video în care se vede o persoană care aruncă o sticlă incendiară în partea din spate a rulotei, după care fuge.

„AM CREZUT CĂ ESTE O BOMBĂ”

„Am auzit o bubuitură şi am crezut că este o bombă. Apoi m-am dus la fereastră şi am văzut flăcările foarte înalte”, povesteşte Amelia, care locuieşte într-o clădire aflată la câţiva metri de unde se află rulota distrusă.

„Nu am mai dormit, am auzit ţipete. Iniţial am crezut că vreun băiat a dat foc maşini”, a adăugat ea.

Alţi vecini au spus că ştiau familia de romi şi că au văzut adesea copiii jucându-se.

Pe de altă parte, o parte dintre locuitorii din zonă s-au plâns că, de când s-a format tabăra ilegală, numărul furturilor din apartamente şi de maşini a explodat.

REACŢIILE OFICIALILOR

Autorităţile italiene şi Papa Francisc şi-au exprimat miercuri emoţia. Preşedintele ţării, Sergio Mattarella, a denunţat „o crimă îngrozitoare”, iar primarul Romei, Virginia Raggi, a denunţat o tragedie.

În cursul după-amiezii, Papa Francisc a trimis un reprezentant la familia îndoliată, pentru a-i transmite „salutări şi un ajutor concret”, a anunţat Vaticanul.

PATRU COPII ROMI MORŢI DIN 2011

„Aceasta nu este prima dată când plângem moartea unor copii în incendii dintr-o rulotă sau o locuinţă improvizată”, a amintit preşedintele Crucii Roşii italiene, Francesco Rocca.

„În februarie 2011, patru copii au murit într-un incendiu într-o tabără de romi. La Roma, ca şi în alte părţi din Italia, se moare în continuare din cauza excluderii sociale şi a discriminării. În loc să verse lacrimi amare după tragedii, instituţiile ar trebui să îşi intensifice eforturile pentru a ajunge în mult prea numeroasele zone gri ale societăţii noastre”, a adăugat el. 

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri