La şapte luni de la moartea sa, trupul neînsufleţit al lui John McAfee se află în continuare în Barcelona

Data actualizării: Data publicării:
John McAfee pe terasa locuinței.
Autopsia oficială în cazul morţii lui John McAfee a arătat că acesta s-a sinucis într-o celulă a unei închisori din Spania. Foto: Profimedia

Cadavrul lui John McAfee, creator al celebrului antivirus informatic, care s-a sinucis la sfârşitul lunii iunie a anului trecut într-o închisoare din Barcelona, se află în continuare la morga din capitala catalană în aşteptarea ca judecătorul de instrucţie ce investighează moartea acestuia să decidă repatrierea sa, relatează EFE.

Potrivit surselor judiciare, corpul lui McAfee nu poate fi predat familiei până când judecătorul nu va încheia cercetările privind cauzele morţii lui McAfee, a cărui sinucidere este pusă sub semnul îndoielii de apropiaţii acestuia. Trupul neînsufleţit al creatorului celebrului antivirus a fost depozitat după deces la morga Institutului de Medicină Legală din Barcelona şi este păstrat de atunci într-unul dintre frigidere, potrivit informaţiilor publicate de portalul digital MarketWatch.

McAfee, care avea 75 de ani, a fost găsit mort în iunie 2021 în celula pe care o ocupa într-o închisoare din Barcelona, chiar în ziua în care un tribunal spaniol luase decizia extrădării sale în SUA, unde risca 30 de ani de închisoare pentru evaziune fiscală, scrie Agerpres. O instanţă din localitatea Martorell (Barcelona) deschisese o anchetă pentru a determina cauzele morţii sale, având în vedere că familia programatorului se îndoia de faptul că acesta s-a sinucis şi ceruse să fie practicată o a doua autopsie, care confirmase ipoteza sinuciderii.

McAfee a fost arestat în octombrie 2020, pe aeroportul El Prat din Spania, în timp ce se pregătea să fugă din ţară în Turcia şi fusese plasat în arest preventiv.

Omul de afaceri american, a cărui avere se ridica la peste 4 milioane de dolari, asigurase că "a plătit milioane de dolari ca impozit" şi se declarase victima unei persecuţii politice pentru a fi denunţat corupţia din cadrul Serviciului Federal de Administrare Fiscală.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita