Sari la conținut

Lira sterlină a ajuns din nou la cel mai mic nivel din ultimii 31 de ani

Declinul a survenit după ce grupul financiar Standard Life a oprit tranzacţiile cu titluri ale unui fond de investiţii în proprietăţi comerciale, pe fondul numărului mare de investitori care au încercat să îşi lichideze deţinerile.

Standard Life a oprit tranzacţiile pentru a-i proteja pe alţi investitori care doresc să rămână în fond.

Investitorii în fondurile imobiliare ale Standard Life au fost informaţi, luni, că nu îşi mai pot retrage banii, din cauza condiţiilor excepţionale din piaţă. Compania va reevalua decizia la fiecare 28 de zile.

Fondul Standard Life Investments UK Real Estate Fund, de 2,9 miliarde de lire sterline, care investeşte în proprietăţi comerciale, precum centre de cumpărături, depozite şi birouri, ar fi primul fond imobiliar britanic care îşi suspendă tranzacţiile după criza financiară din 2007-2009.

Lira este în declin cu 0,9%, la 1,3166 dolari pe unitate, cel mai redus nivel de după votul britanilor pentru ieşirea din UE şi minimul ultimilor 31 de ani.

Indicele londonez FTSE 100 este în scădere cu numai 0,3%, dar acest fapt maschează declinul semnificativ al acţiunilor companiilor imobiliare.

Acţiunile Barratt Developments sunt în coborâre cu 6,2%, Taylor Wimpey cu 6,5%, iar Persimmon cu 5,4%.