Sari la conținut

Manifestație „de sprijinire a democrației”, convocată azi la Istanbul. Erdogan: Turcia a intrat într-o nouă eră, nu mă interesează ce spune UE

Preşedintele turc spune că nu îl impresionează criticile liderilor europeni. „Nu mă interesează şi nu îi ascult”, a declarat Recep Erdogan într-un interviu citat de agenţia France Presse. Într-un discurs înregistrat şi difuzat la televiziunea naţională, el i-a numit terorişti în uniforme militare pe cei care au vrut să-l înlăture de la putere şi a făcut un bilanţ al măsurilor luate până acum.

„Odată cu eşecul acestei lovituri de stat militare, Turcia a intrat într-o nouă eră. Până acum au fost reţinute 13.165 de persoane. 934 de şcoli, 109 cămine studenţeşti, 15 universităţi, 35 de clinici, 1.125 de fundaţii de caritate şi 19 sindicate sunt desfiinţate”, a anunțat liderul turc.

Turcia va desfiinţa garda prezidenţială, care se ocupa printre altele şi cu paza palatului în care locuieşte preşedintele Recep Erdogan. Anunţul a fost făcut de premierul ţării, după ce 300 dintre cei 2.500 de militari care alcătuiau garda au fost reţinuţi pentru implicare în puciul de săptămâna trecută.

În plus, a fost reţinut şi unul dintre nepoţii lui Fethullah Gulen, clericul acuzat că a pus la cale puciul. Totodată, oricine este bănuit de implicare în tentativa de lovitură de stat va putea fi reţinut până la 30 de zile, fără nici o acuzaţie oficială. Autorităţile susţin că toate aceste măsuri sunt luate pentru că ar exista forţe care ar putea încerca o a doua lovitură de stat.