Marea Britanie cu două viteze: Afacerile reginei Elisabeta sunt înfloritoare. Ultimul bilanţ: 45 milioane euro

Data publicării:
regina-1

Teoretic, Crown Estate aparţine monarhului atunci când acesta este în exerciţiul funcţiunii şi trece apoi la succesor. Rădăcinile sale se duc până în secolul al XVIII-lea: în 1760, monarhia britanică a cedat în administrarea companiei mai multe proprietăţi, în schimbul unor plăţi anuale. Asta înseamnă că respectiva companie nu este proprietatea privată a suveranului, ci o organizaţie independentă.

Crown Estate se află sub controlul Parlamentului de la Londra, căruia este obligată să îi prezinte un raport anual. Profiturile sunt vărsate la trezoreria Marii Britanii, care îi oferă monarhului 15% din câştig. Potrivit ultimului bilanţ, regina a încasat 45 de milioane de euro, impozabili.

Activele imobiliare au reprezentat baza pe care s-a construit uriaşa afacere. Compania deţine imobile pe Regent Street, în Londra, unde se regăsesc câteva din cele mai căutate spaţii comerciale din lume. În portofoliu sunt sute de mii de hectare de teren agricol, exploatări piscicole, dar şi parcuri eoliene pe mare.

Perlele coroanei - Palatul BuckinghamCastelul Windsor sau conacul Balmoral din Scoţia – se află în proprietatea directă a reginei.

Business Club



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...