Sari la conținut

Marile referendumuri ale ultimilor ani

În mai 2015, Irlanda a fost prima ţară care a legalizat prin vot popular căsătoriile între persoane de acelaşi sex. S-a întâmplat printr-un referendum. Nici nu s-ar fi putut altfel, dată fiind influenţa pe care o are Biserica Catolică în această ţară. S-a luat, astfel, o decizie istorică. Şi nicio carieră politică nu a fost rănită pe parcursul ei.

David Norris, senator irlandez: „Aş vrea să-mi exprim recunoştinţa, din adâncul inimii mele, faţă de toţi heterosexualii care au venit şi au votat ca noi să fim azi cetăţeni egali cu ei. E o zi minunată pentru a fi irlandez!”.

Scoţia, 18 septembrie 2014. Mişcările separatiste din Europa nu ratează nicio ocazie pentru a cere mai multă autonomie sau chiar independenţa prin intermediul referendumurilor. Un astfel de exemplu a fost votul din toamna lui 2014 în care scoţienii au fost întrebaţi dacă vor sau nu independenţa de Regatul Unit. 55% dintre ei au spus NU. Dar acest referendum a stabilit, totuşi, un record: a fost cea mai mare prezenţă la vot înregistrată vreodată în Regatul Unit de la introducerea sufragiului universal.

Alistair Darling, liderul campaniei împotriva independenţei Scoţiei: „În timp ce sărbătorim, să şi ascultăm: mai bine de 85% din populaţia Scoţiei a votat. Oameni care s-au rupt de politică s-au prezentat la vot în număr mare. Deşi au votat în favoarea Constituţiei, acesta nu a fost singurul sau, poate, marele motiv pentru care au venit la urne. Fiecare partid politic trebuie acum să le asculte apelul pentru schimbare, care răsună în toate colţurile Regatului Unit”.

România, 19 mai 2007, 29 iulie 2012: referendumuri pentru demiterea preşedintelui. Şi românii au trecut, în ultimii ani, prin exerienţa referendumului, şi nu o dată. Au fost chemaţi la urne de două ori pentru a spune dacă vor demiterea preşedintelui de la acea vreme, Traian Băsescu. Prima dată, în 2007, au spus NU. A doua oară, în 2012, au spus DA. Nu a fost atinsă prezenţă de 50%, aşa că cel de-al doilea referendum nu a fost validat.

Dar să nu credeţi că referendumul e folosit mereu pentru a decide subiecte mari, precum imigraţia, independenţa sau demiterea unui şef de stat. Un exemplu recent este cel al Noii Zeelande, care a organizat, în ultima jumătate de an, două referendumuri pentru a schimba steagul. Adică pe acesta.

Primul referendum a pus următoarea întrebare: Dacă steagul Noii Zeelande s-ar schimba, ce steag aţi prefera? Oamenii au ales. În luna martie, au fost întrebaţi dacă vor steagul de la referendumul anterior sau dacă îl preferă pe cel de acum.

Au votat ca lucrurile să rămână aşa cum sunt. Aşadar, după zece luni şi peste 10.000 de modele de steag, Noua Zeelandă are acelaşi drapel ca înainte. Diferenţa e de 17 milioane de dolari, cât a costat tot acest proces.

John Key, premierul Noii Zeelande: „Am avut o dezbatere foarte bună pe acest subiect. Trăgând linie, eu am crezut mereu în acest sistem în care poporului i se cere părerea pe subiecte constituţionale. Mi-ar fi foarte uşor să merg să strâng 61 de voturi în Parlament şi să schimb steagul, dar nu cred într-o asemenea abordare. Cred că e o abordare arogantă a unor probleme care ţin de Constituţie. Cred că oamenii ar trebui să decidă, iar noi le-am dat ocazia să o facă”.