Ministrul suedez al Apărării afirmă că nu poate fi exclus un atac armat al Rusiei asupra ţării sale

Data publicării:
Peter Hultqvist face declarații.
Ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist, a declarat vineri că nu poate fi exclus un atac armat asupra ţării sale. Foto: Profimedia

Ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist, a declarat vineri că nu poate fi exclus un atac armat asupra ţării sale, relatează DPA.

El a afirmat pentru Deutsche Welle că vrea să transmită clar faptul că Suedia este pregătită să se apere.

„Suedia este pregătită să îşi apere suveranitatea şi integritatea, alături de alte ţări cu care cooperăm de mulţi ani”, a subliniat Hultqvist.

În ultimele săptămâni, Suedia şi-a sporit prezenţa în Gotland, cea mai mare insulă a sa din Marea Baltică, date fiind activităţile Rusiei în zonă şi în contextul amplificării tensiunilor din jurul Ucrainei.

Potrivit unor oficiali suedezi, nu a fost crescut nivelul de alertă, dar este totuşi analizată o redistribuire a resurselor.

Armata a publicat joi fotografii cu trupe şi echipamente suplimentare.

Hultqvist i-a vizitat miercuri pe militarii din Gotland. El a subliniat că operaţiunea, o demonstraţie a suveranităţii Suediei, va fi finalizată peste o săptămână.

„Trebuie să rămânem tenace”, a spus el.

Hultqvist a declarat recent că securitatea europeană în întregul ei este „provocată şi ameninţată de acţiunile inacceptabile ale Rusiei”.

În urmă cu câteva zile, nave ruseşti au fost observate în Marea Baltică. Un număr total de şase nave au fost văzute în zonă, mai multe decât în mod obişnuit, conform agenţiei de ştiri TT.

Ele au părăsit de atunci Marea Baltică, dar trei s-au oprit la mijlocul săptămânii în zona maritimă Kattegat, din cauza unor condiţii meteo nefavorabile.

La fel ca Finlanda vecină, Suedia nu este membră a NATO, dar ambele ţări sunt parteneri apropiaţi ai Alianţei Nord-Atlantice. În Finlanda, chestiunea aderării la NATO este dezbătută cu regularitate.

Între timp, un mare avion cargo rusesc a făcut un ocol extins prin spaţiul aerian finlandez weekendul trecut, conform postului finlandez de radio Yle, mai notează sursa citată de Agerpres.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, urmează să se întâlnească luni cu ministrul de externe suedez Ann Linde şi ministrul de externe finlandez Pekka Haavisto.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Andrea Bocelli, vacanță pe un iaht de lux în Italia. Artistul, însoțit de Veronica Berti și de mai mulți...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...