Muzeul Ermitaj din Amsterdam îşi schimbă numele pentru a rupe legăturile cu Rusia

Data actualizării: Data publicării:
sala cu tablouri de la muzeul ermitaj din amsterdam
Muzeul Ermitaj din Amsterdam îşi schimbă numele pentru a rupe legăturile cu Rusia. Foto: Profimedia

Muzeul Ermitaj din Amsterdam îşi va schimba numele, a anunţat luni instituţia. La scurt timp după începerea invaziei din Ucraina, muzeul a rupt legăturile cu Rusia şi a încheia decenii de colaborare cu instituţia omonimă din Sankt Petersburg, anunţă Le Figaro.

Muzeul se va numi H'ART museum începând cu 1 septembrie 2023 şi va lucra „în strânsă colaborare cu British Museum, Centre Pompidou şi Smithsonian American Art Museum”, a anunţat acesta. Acesta este „un nou început pentru muzeul de pe Amstel”, râul care traversează capitala olandeză, a adăugat instituţia într-un comunicat de presă.

În 2009, Muzeul Ermitaj din Sankt Petersburg a deschis o filială în Ţările de Jos, găzduită în Amstelhof, o clădire din secolul al XVII-lea. Preşedintele rus Dmitri Medvedev a participat la inaugurare. Entitate juridică autonomă şi independentă, aceasta a organizat două expoziţii pe an cu obiecte din colecţia instituţiei ruse.

Ermitajul din Amsterdam a rupt legăturile cu Rusia din cauza invaziei din Ucraina. Ca urmare, o mare parte din colecţia sa a fost închisă publicului. Muzeul, care în martie 2022 a declarat că „războiul distruge totul, chiar şi 30 de ani de colaborare”, nu a făcut nicio menţiune despre Rusia în declaraţia sa publicată luni.

Prima mare expoziţie a muzeului H'ART, programată pentru jumătatea anului 2024, se va axa pe pictorul de origine rusă Kandinski (1866-1944), în colaborare cu Centrul Pompidou, notează Le Figaro, citată de News.ro.

O nouă expoziţie în 2025

În 2025, pentru a marca cea de-a 750-a aniversare a oraşului Amsterdam, o expoziţie majoră va fi organizată de muzeu în colaborare cu „The Leiden Collection”, o importantă colecţie privată de artă olandeză. „Niciodată până acum nu au mai fost prezentate cele 17 lucrări de Rembrandt din această colecţie într-o singură expoziţie”, a precizat muzeul. „Este un nou pas interesant, această formulă de colaborare contemporană şi durabilă”, a declarat directorul muzeului, Annabelle Birnie, citată în comunicat. „Ne bazăm pe experienţa noastră internaţională şi ne desfacem aripile”, a adăugat ea.

Instituţia are o colecţie permanentă despre istoria Amstelhof şi despre relaţiile dintre Ţările de Jos şi Rusia. De asemenea, găzduieşte colecţii de la alte muzee, precum Muzeul din Amsterdam şi Rijksmuseum.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri