Naşterea unui bebeluş fără chip bulversează Portugalia

Data publicării:
bebelus incubator

Colegiul Medicilor din Portugalia a suspendat, sub presiunea opiniei publice, un obstetrician suspectat de neglijenţă pentru că nu a depistat malformaţiile unui copil care s-a născut fără chip, eveniment ce a bulversat Portugalia, relatează miercuri AFP, citată de Agerpres.

Medicul, suspendat marţi seară timp de şase luni în urma hotărârii adoptate în unanimitate de consiliul disciplinar al Colegiului Medicilor, era deja vizat de alte şase plângeri, dintre care cea mai veche datează din 2013. Consiliul disciplinar a decis să deschidă o anchetă după această naştere, prezentată în media.

Justiţia anchetează totodată acest caz în urma plângerii depuse de părinţii copilului împotriva medicului.

''Există dovezi solide de neglijenţă din partea doctorului Artur Carvalho care pot conduce la o sancţiune disciplinară'', a declarat miercuri Alexandre Valentim Lourenço, preşedintele consiliului din cadrul Colegiului Medicilor pentru regiunea de sud.

Având în vedere impactul acestui caz, care ''are repercusiuni asupra reputaţiei medicilor'', dar şi ''pentru a linişti gravidele'', această suspendare a fost necesară pentru a evalua plângerile, unele dintre acestea ''fiind foarte complexe'', a explicat el pentru televiziunea publică RTP.

În Portugalia, un bebeluş s-a născut fără nas şi ochi şi îi lipseşte o parte din craniu

La data de 7 octombrie, părinţii lui Rodrigo, un bebeluş născut fără nas şi ochi şi căruia îi lipseşte o parte din craniu, au descoperit malformaţiile copilului lor în momentul naşterii, la spitalul Sao Bernardo din Setubal, oraş aflat la aproximativ 40 de kilometri sud de Lisabona.

Doctor Artur Caravalho a monitorizat sarcina mamei lui Rodrigo într-o clinică privată din Setubal, unde a efectuat cele trei ecografii obligatorii, fără a depista o problemă.

Alertat asupra unei posibile anomalii a fătului în a şasea lună de sarcină, în timpul unei ecografii suplimentare realizată la iniţiativa părinţilor, obstetricianul a oferit asigurări. "El a explicat că, uneori, părţile feţei nu sunt vizibile" în timpul ecografiilor, "atunci când faţa copilului este lipită de burta mamei", a declarat Joana Simao, sora mamei, la postul de televiziune TVI 24.

Rodrigo se află internat la Setubal, în secţia de pediatrie a spitalului unde s-a născut.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...