Sari la conținut

Novaia Gazeta: Rusia avea pregătit un scenariu de invadare a Ucrainei dinainte de fuga lui Viktor Ianukovici

Documentul pe care Novaia Gazeta susţine că îl are ar fi fost elaborat în perioada 5-14 februarie - cu aproape o săptămână înainte de fuga lui Victor Ianukovici - şi ar demonstra că Rusia avea deja pregătit un scenariu pentru invadarea Ucrainei.

Planul are mai mulţi paşi şi merge pe teoria conform căreia Viktor Ianukovici era parte a unui sistem falimentar şi paralizat care va duce până la urmă la scindarea Ucrainei în Ucraina proeuropeană în vest şi cea prorusă în est.

Documentul subliniază că Rusia trebuia să profite de acest moment, iar regiunile cele mai indicate pentru o intervenţie în forţă ar trebui să fie Crimeea şi Harkov. Motivul - simplu: acolo trăiesc foarte mulţi etnici ruşi. Kremlinul nu a comentat documentul despre care jurnaliștii de la Novaia Gazeta susţin că este 100% autentic.

Prin publicarea acestuia, Novaia Gazeta vrea să demonstreze că întreg conflictul din Ucraina a fost orchestrat din umbră de Vladimir Putin. Adică exact ceea ce a negat întotdeauna liderul de la Kremlin.

Novaia Gazeta este una dintre rarele publicații critice la adresa regimului de la Moscova, cunoscută pentru investigațiile sale. Șase jurnaliști de la Novaia Gazeta, între care Anna Politkovskaia, au fost asasinați începând din 2001.