Numărul record de cereri de azil în UE va alimenta discursul extremiștilor înainte de alegerile europene

Data publicării:
migranți italia
Cei mai mulţi azilanţi provin din Siria şi Afganistan. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Numărul de cereri de azil în UE a atins cote record. Agenţia pentru Azil a Uniunii Europene ( EUAA) avertizează că noile statistici vor alimenta discursul partidelor de extremă dreaptă înainte de alegerile care vor avea loc în Europa, notează Reuters, preluat de Agerpres.

Numărul de cereri de azil în UE a crescut anul trecut cu 18%, la 1,14 milioane, fiind cel mai ridicat nivel după criza migraţiei din 2015-2016.

Agenţia EUAA apreciază că noile statistici vor alimenta probabil dezbaterea deja aprinsă despre migraţie şi sentimentele de extremă dreaptă, înainte alegerilor locale şi naţionale din întreaga Europă şi a scrutinului europarlamentar din iunie.

Cei mai mulţi azilanţi provin în continuare din Siria şi Afganistan.

Noutatea o reprezintă locul al treilea ocupat de cetăţenii turci care solicită azil; numărul acestora a crescut cu 82% în 2023 faţă de 2022.

Şi din rândul palestinienilor s-a ajuns la un record - 11.600 au încercat să obţină legal azil în UE după izbucnirea războiului dintre Israel şi Hamas. EUAA subliniază că cererile acestora sunt greu de înregistrat corect, deoarece majoritatea ţărilor din Uniune nu recunosc Palestina ca stat.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri