Sari la conținut

PANAMA PAPERS | Premierul Islandei a plecat din timpul unui interviu

  

Sigmundur Gunnlaugsson, prim-ministrul Islandei, pleacă în timpul unui interviu acordat televiziunii suedeze SVT după ce este întrebat despre compania Wintris. Oficialul islandez susține că a declarat totul autorităților fiscale, pentru ca mai apoi să spună că nu este pregătit să răspundă acestor întrebări: „Ce încercați să faceți? E total nepotrivit.”

În Islanda, documentele dezvăluie cum primul ministru Sigmundur David Gunnlaugsson şi soţia sa au deţinut în secret o companie offshore care a investit milioane de dolari în obligaţiuni, în timp ce ţara lor se confrunta cu criza financiară.

Când David Gunnlaugsson a devenit premierul Islandei, în 2013, ascundea un secret care i-ar fi putut afectat cariera politică. El şi soţia sa au împărţit acţionariatul unei companii offshore din Insulele Virgine Britanice încă din 2009 când Gunnlaugsson a intrat în Parlament. Câteva luni mai târziu el şi-a vândut acţiunile soţiei pentru un dolar.

Compania lor a deţinut obligaţiuni care valorau iniţial milioane de dolari în trei banci gigant din Islanda. Acestea au intrat în colaps în timpul crizei financiare globale din 2008, iar compania sa a devenit creditor în dosare de insolvenţă.

Guvernul condus de Gunnlaugsson a negociat anul trecut un acord cu creditorii, fără a dezvălui însă miza financiară a familiei sale. Gunnlaugsson a refuzat să recunoască dacă interesele familiei sale i-au influenţat sau nu deciziile.

Într-un interviu realizat de un partener media al ICIJ, Reykjavik Media, Gunnlaugsson a negat ascunderea activelor. Patru zile mai târziu, soţia sa a făcut publică povestea, postând un comentariu pe Facebook în care afirma că societatea i-a aparţinut ei, nu lui, şi că ea a plătit toate taxele aferente.

Iar premierul Islandei nu este singurul. De la apropiaţi ai preşedintelui rus Vladimir Putin până la foşti dictatori care au fost la putere zeci de ani, dar şi personalităţi sportive ca Michel Platini sau Lionel Messi, toţi au folosit serviciile firmei de avocatură din Panama pentru a-şi ascunde banii în paradisuri fiscale.

Totul a fost dezvăluit printr-o uriaşă anchetă jurnalistică desfăşurată timp de un an în cel mai mare secret. Peste 100 de instituţii de presă din toată lumea au primit şi analizat 11,5 milioane de documente.

În scandal apar şi numele mai multor afacerişti români. Până acum sunt cunoscuți Cristian Borcea, Sorin Ovidiu Vîntu şi Vasile Frank Timiș.

Rețeta prin care lideri ai lumii își ascund banii. „Urma” de 2 miliarde de dolari care duce la Vladimir Putin

#PanamaPapers. Cum a acționat firma de avocatură Mossack Fonseca

PANAMA PAPERS | Rețeta prin care bogații lumii își ascundeau banii. Filiera românească