Sari la conținut

Papa Francisc: „Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am cunoscut femei adevărate”

Papa Francisc îi mulțumește lui Dumnezeu că a cunoscut "femei adevărate" în viața lui, vorbește despre partea "comunistă" a creștinilor și povestește că a recurs la psihanaliză într-un moment greu din viață. Sunt doar câteva dintre mărturisirile pe care le face într-o carte de interviuri care va fi publicată la începutul lunii septembrie, relatează joi AFP.

Pope Francis Visits The Synagogue of Rome

Foto: Gulliver/Getty Images

Primele extrase din această carte, intitulată "Politică și societate" și născută din dialogul dintre Suveranul Pontif și cercetătorul francez Dominique Wolton, vor fi publicate vineri în revista Le Figaro, scrie Agerpres.

Papa Francisc și-a reiterat în carte mesajele de deschidere exprimate în ultimii ani în legătură cu mai multe subiecte sensibile, aflate în dezbatere în societate și biserică, precum deschiderea față de migranți, laicitatea, preoții pedofili, căsătoria homosexuală sau legăturile cu islamul.

Fapt mai puțin obișnuit, el s-a confesat despre un subiect mai intim, respectiv persoanele importante din viața lui și în special femeile. "Personal, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am cunoscut femei adevărate în viața mea", a declarat Suveranul Pontif.

El le aduce un omagiu în special celor două bunici și mamei sale, care "înfruntau problemele unele după altele", inclusiv suferința fizică, și surorilor sale.

"Apoi au existat prietenele din adolescență, 'micile logodnice'... Să fiu mereu în legătură cu femeile m-a îmbogățit", a mai spus Francisc, care afirmă că a aflat "chiar la o vârstă adultă că femeile văd lucrurile într-un mod diferit față de bărbați" și că este foarte important să-i asculți atât pe unii, cât și pe ceilalți.

Papa a mai spus că a fost foarte influențat de o militantă comunistă, Esther Ballestrino de Careaga, ucisă în timpul dictaturii argentiniene (1976-1983) după ce a fost implicată în înființarea mișcării Mamele din Piața Mai, care denunța dispariția copiilor lor asasinați de regim.

"Ea m-a învățat să gândesc realitatea politică (...) Îi datorez atât de mult acestei femei", subliniază papa. "Mi s-a spus odată: 'Dar sunteți comunist!' Nu, creștinii sunt comuniști", a adăugat liderul de la Vatican.

Papa Francisc mai mărturisește și faptul că a "consultat o psihanalistă evreică" când avea 42 de ani, "într-un moment din viață când am avut nevoie". El a mers la ea o dată pe săptămână timp de șase luni "pentru a clarifica anumite lucruri". "O persoană foarte bună" care "m-a ajutat mult", spune Suveranul Pontif.

Pe aceeași temă