Sari la conținut

PAȘAPORT DIPLOMATIC. Ambasadorul Lituaniei, omul cu o poveste de viață uluitoare: „Doar nebunilor nu le este frică”

Luca Niculescu: D-le ambasador, vă mulțumesc pentru interviu. Aș vrea să începem cu evenimentul tragic din Moscova, asasinarea lui Boris Nemțov. Care sunt sentimentele dumneavoastră ?

Arvydas Pocius: Nu e vorba numai despre această tragedie. Tot ce se întâmplă în Ucraina e o tragedie. Mă gândesc că acum 25 de ani, Lituania era parte din URSS. Ucrainenii sunt pentru noi o națiune cu care am fost mereu împreună, chiar din Evul Mediu, când Ucraina și Lituania erau în același stat. Avem multe interese comune. Războiul din Ucraina ne sperie. Ce s-a întâmplat cu Nemțov e o mare tragedie. Pe de altă parte, cred însă că pentru poporul rus, pentru cei care gândesc democratic acolo e un semnal că rușii trebuie să se trezească și să se uite la ce se întâmplă în țara lor.

Luca Niculescu: Simţiţi însă că presiunea crește și asupra dumneavoastră? Credeți că Rusia are vreun interes să destabilizeze și Lituania ?

Arvydas Pocius: Cred că această întrebare nu se referă numai la Lituania. Letonia, Estonia și Lituania sunt toate trei parte a fostului imperiu sovietic. De multă vreme sunt un fel de ținte. Pentru Rusia cele trei țări reprezintă vecinătatea imediată, în care încearcă să își folosească influența. E vorba, în primul rând, despre influența economică. Toate resursele de energie vin din Rusia, gaz, petrol, electricitate... O altă parte ține de comunicațiile strategice. Programele de radio și tv care vin din Rusia sunt destinate populației de origine rusă din țările noastre. Bineînțeles că suntem neliniștiți, dar, în același timp, ne simțim mult mai în siguranță decât ne simțeam înainte. E vorba de perioada de dinainte de a fi membri NATO și ai Uniunii Europene.

Luca Niculescu: Dacă vorbim despre Ucraina, se pregătește cumva Lituania să furnizeze arme Ucrainei ?

Arvydas Pocius: Eu sunt ambasadorul din România și nu pot să răspund acestei întrebări. E o întrebare la care ar putea răspunde liderii țării mele. Din ceea ce citesc și din ceea ce primesc de la Ministerul Afacerilor Externe din țara mea, aș spune că nu încă. Nu am auzit că ar fi vorba despre arme mortale.

Luca Niculescu: Pe un alt plan, Lituania se pregătește să reintroducă serviciul militar obligatoriu. Ne puteți da detalii ?

Arvydas Pocius: Da. Consiliul de Apărare a Țării, care reunește președintele, prim-ministrul, șeful Parlamentului și alți lideri, a luat decizia să inițieze revenirea la serviciul militar obligatoriu, dar decizia finală aparține Parlamentului. Parlamentul trebuie să voteze că 3.500 de oameni vor fi invitați să se înroleze. Nu este un lucru nou pentru că, în 2007, serviciul militar obligatoriu a fost oprit. Acum e o inițiativă nouă pentru a completa batalioanele noastre. Unele nu sunt complete decât în proporție de 70 - 80 la sută.

Luca Niculescu: Să vorbim puțin despre economie, relații bilaterale și zona euro. Lituania a intrat în euro în urmă cu două luni. Cum trăiți această experiență, inclusiv din punct de vedere politic ?

Arvydas Pocius: Aveți dreptate. Din punct de vedere politic, este un semnal foarte important. Lituania a vrut de multă vreme să intre în NATO, în Europa, în zona euro. Când ne-am câștigat independența am știut că drumul nostru trebuie să fie către Vest, nu către Est. Am știut că va veni un timp în care vom intra în zona euro. Din când în când ne apropiam, dar nu s-a întâmplat. Economia a mers însă din ce în ce mai bine, am fost gata să intrăm și de la 1 ianuarie suntem membri ai zonei euro. Oamenii sunt fericiți, chiar dacă încă nu și-au însușit asta complet în mințile lor. Oamenii mai calculează încă în vechea monedă lituaniană, litas, dar plățile se fac în euro.

Luca Niculescu: Dacă vorbim despre România și Lituania, văd că avem aceeași problemă : exodul creierelor. Citeam undeva că în ultimii 25 de ani, în perioada de după căderea comunismului, Lituania a pierdut o cincime din populație. Cum ar putea fi schimbat acest fenomen ?

Arvydas Pocius: Este o întrebare bună și foarte sensibilă pentru mine. Sunt unul dintre părinții care au trăit experiența asta. Copiii noștri au plecat să trăiască în alte părți. Fiul meu a petrecut șase ani în Irlanda, fata noastră trăiește tot acolo. Au plecat pentru o viață mai bună și un salariu mai bun. Eu nu mă tem de asta și nu cred că e un lucru greșit. Când ei erau copii, eu eram cel care călătoream. Când am fost în străinătate, în Germania sau în Statele Unite, întotdeauna i-am invitat pe copiii mei să vină să vadă cum e acolo, cum sunt organizate lucrurile, ce oportunități există pentru ei. Ca urmare, lor nu le-a fost teamă să plece apoi să lucreze în altă parte ca să câștige bani și să învețe ceva. Ce câștigă un tânăr care pleacă în altă țară? Câștigă ceva bani, bani pe care îi trimite poate acasă. Nu toți fac asta, dar din când în când unii se întorc ca să împărtășească experiențele.

Luca Niculescu: Să vorbim puțin despre dumneavoastră, d-le ambasador, pentru că sunteți relativ nou în diplomație, acesta e primul dumneavoastră post. Ce făceați înainte să fiți ambasador?

Arvydas Pocius: Nu aș spune că sunt chiar așa nou. Acum zece ani am făcut un master la Universitatea din Vilnius pe relații internaționale și diplomație. Mă pregăteam într-un fel să devin ambasador zece ani mai târziu. Trebuie să te gândești ce vei face în viitor. În vremea aceea eram militar, general, eram șeful armatei. Pentru unii era ciudat să mă vadă învățând alături de studenți care erau foarte tineri, aproape precum copiii mei. Dar acum pot spune că sunt fericit pentru că experiența pe care am acumulat-o ca militar, aproape 25 de ani, a însemnat călătorii multe. A însemnat și educație în Germania și Statele Unite în școli militare prestigioase și universități. Cred că experiența acumulată ca participant la misiuni în Irak, Afganistan, în Balcani, când m-am întâlnit cu autoritățile locale, a fost una foarte bună pentru mine. Mă simt bine când vorbesc cu colegi de-ai mei, ambasadori aici în România. Cred că îmi va plăcea să fac asta.

Luca Niculescu: Dar ați fost de asemenea și gardă de corp. Cum ați fost implicat în schimbările din țara dumneavoastră acum 25 de ani ?

Arvydas Pocius: Am devenit bodyguard din întâmplare. În trecut am practicat sporturi de luptă, ca wrestling și judo. Am făcut academia de sport, apoi am devenit antrenor, chiar antrenor coordonator. Eram responsabil pentru judo și lupte libere. Chiar atunci au început mișcările revoluționare în Lituania. Atunci m-am alăturat acestei mișcări și am fost rugat să ajut la organizarea unor unități de bodyguarzi. Era necesar să îi protejăm pe noii lideri politici. Eram acolo pentru că aveam experiență și mi-am invitat și alți colegi care puteau să își utilizeze cunoștințele. Nu foloseam arme, doar experiența noastră de luptători profesioniști. Au fost momente în care a trebuit să iau decizii, mai ales după independența Lituaniei, dacă vreau să fiu bodyguard sau nu. Și am luat decizia să fiu. La început eram fără salariu, doar voluntari. Ne-am făcut treaba și apoi a apărut o lege care reglementa profesia de gardă de corp și oferea și salarii. Eu atunci însă m-am retras, am spus că am fost voluntar și că mi-am făcut treaba. M-am întors la departamentul de sport, dar apoi a apărut intervenția sângeroasă rusească din 1991. Le-am spus colegilor că dacă au nevoie de mine să-mi dea un semn. Și am fost lângă ei înainte să aibă timp să mă roage. În ianuarie 1991 am fost acolo ca să apăr Parlamentul, să îmi apăr țara de atacurile rusești.

Luca Niculescu: Nu v-a fost teamă ?

Arvydas Pocius: Sigur că mi-a fost. Doar nebunilor nu le este frică. Aveam o familie, doi copii. Tuturor ne e frică în astfel de momente. Dar te întrebi : cine altcineva îți poate apăra țara?